YouTube va detecta automat produsele din video și va afișa reclame cu ele

By | March 25, 2021

Nu chiar începând de acum, dar pregătiți-vă. Deocamdată fac experimente în Statele Unite. În funcție de ce constată în urma acestor experimente, în 1-2 ani s-ar putea să vedem funcția în acțiune sub o formă sau alta.

YouTube spune că în momentul de față detectează produse din anumite clipuri și încearcă să afișeze reclame la același produs sau la produse similare. Produsele vor apărea printre clipurile recomandate, pentru cei care dau scroll și se uită sub căsuța cu video pe care îl urmăresc. Bănuiesc că pe mobil se întâmplă asta.

Eu sunt cel puțin impresionat de algoritmul lor de detecție. Imaginați-vă că detecția de produse încă nu este destul de ușor de făcut pe imagini. YouTube o face deja pe video. Și oricum, cred că dacă nu le reușește testul, pot oricând să le dea utilizatorilor voie să adauge niște link-uri către produse, pe același sistem pe care îl fac brandurile pe Instagram. Părerea mea este că această funcție vine cu siguranță.

În același timp sunt speriat și de încă un mod de monetizare cu care YouTube ne va agasa. Eu speram să rezist fără să îmi fac subscription la YouTube premium, dar cred că în curând o să cedez. Deja am obligatoriu două reclame non-skippable la începutul clipului, apoi în funcție de clip încă două sau poate chiar mai multe pe perioada clipului și altele la final, înainte să înceapă următorul clip.

So get ready for more commercials!


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: