YouTube a lansat varianta locală în aprilie 2013 în România, așadar, anul acesta YouTube România împlinește 10 ani. De atunci și până acum, conținutul local a crescut, calitatea conținutului a crescut, iar creatorii de conținut s-au înmulțit. Haideți să vedem cum arăta YouTube în România acum 10 ani.
YouTube acum 10 ani în România
Cam așa arăta, cu Doza de Haș, Tequila, Doza de Haș, Sector 7 și acel hoax dubios cu delfinii maidanezi din Dâmbovița.
Apoi lucrurile s-au profesionalizat încet încet. Au apărut vloggerii de meserie, producțiile au devenit mai complexe, a apărut primul canal cu 1 milion de subscriberi (Cat Music).
Acum avem mai mult de 12 milioane de români cu vârsta de peste 18 ani care se uită la video-uri pe YouTube. Iar dintre aceștia 5.5 milioane se uită la YouTube și pe televizor.
Iată și alte date interesante despre YouTube în România:
- Sunt peste 8.000 de canale din România au peste 10.000 de abonați;
- Dintre acestea, peste 1.600 de canale din România au peste 100.000 de abonați;
- Există mai mult de 150 de canale din România cu peste 1 milion de abonați;
Cei mai populari artiști și creatori de conținut de pe YouTube Romania
- Cel mai popular artist din România pe YouTube la nivel global este INNA;
- Cel mai popular artist pe YouTube în România este Andra;
- Cel mai urmărit creator de conținut din România, la nivel internațional, este canalul LooLoo Kids;
- Cel mai urmărit creator de conținut generalist în România este Selly.
Top 3 canale cu conținut educațional
Alex Cozma (Atenție, cad mere), Zaiafet și Doza de Spațiu.
Top 3 canale de gătit pe YouTube România
Jamila cu ale sale ecleruri, Gina Bradea și Mihaela Pop.
Top 3 canale de gaming YouTube România
Iulitm, Maxinfinite și iRaphahell,
Top 3 canale de podcast
This is sad. Bobonete, Morar și Măruță. Mi-ar fi plăcut să-l văd pe Gojira în locul unuia dintre cei trei.
Ce este de menționat este faptul că pentru aceste topuri au fost luate în calcul numărul de vizualizări pe anul trecut. La top 3-uri, cei de la YouTube nu au specificat care este ordinea, deci acolo sunt cele mai populare 3 canale, dar nu ordonate.
Mi se pare că pe de-o parte cifrele acelea cu 8000 de canale cu peste 10.000 de abonați sunt intimidante pentru cei aflați la început de drum. Pe de altă parte, cu o producție video cât de cât profesională, cu camere, sunet bun și editori, este mult loc de crescut pentru orice canal nou, cam pe orice nișă din punctul meu de vedere. Problema cu YouTube este că este foarte dinamic și ceea ce este astăzi pe val, e posibil ca peste 1-2 ani să nu mai fie căutat.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.