Voi știați că aplicațiile de ride-sharing îți sechestrează cardul de credit?

By | June 7, 2019

Am observat chestia asta săptămâna trecută când am vrut să folosesc Lime. Am introdus în aplicație cardul Revolut iar aplicația mi-a transformat automat tarifele în lire. Și pentru că nu voiam să plătesc în lire, am zis să șterg cardul Revolut și să-l adaug pe cel ING.

Supriză! Nu se poate. Odată ce ai introdus un card în aplicație, Lime nu îți mai dă voie să-l ștergi până nu adaugi un altul. Practic, prin reținerea acelor date, aplicația îți sechestrează propriul card.

Am căutat să văd dacă în termene și condiții scrie ceva despre această manevră. Surpriza a fost să constat că Lime nici măcar nu are ToS pentru țara noastră. Le-am trimis și un mesaj la support. Doar ca să constat că nu au nici support.

Mergând mai departe, am vrut să văd ce alte aplicații nu-ți permit să îți ștergi cardul înrolat. Eram sigur că la Uber se poate. Dar m-am înșelat, nici Uber nu îți dă voie să ștergi cardul.

La Uber măcar am putut citi termenele și condițiile pentru România. Unde, evident, nici urmă de “vă vom reține datele cardului dumneavoastră cât timp vrem noi”.

Am încercat și la Bolt. Aici nici măcar nu există opțiunea de ștergere a cardului. Bănuiesc că apare după ce introduci încă un card. Deci funcționează pe același principiu.

Am încercat și la GetPony și nici aici nu am opțiunea de a șterge cardul. Aici să zicem că înțeleg, ca o măsură de siguranță împotriva celor care au condus o mașină și au lovit-o, au plecat cu scrumiera sau au luat o amendă. Deși s-ar fi putut face un workaround, de genul “poți șterge cardul la 90 de zile de la ultima cursă.”

Bila albă merge către Wolf-e, care m-a lăsat să șterg cardul fără probleme. Iar Flow beneficiază de prezumția de nevinovăție, pentru că încă nu aveam un card înrolat în aplicație, așa că nu am încercat să văd dacă-l pot șterge.

În concluzie, am vrut să atenționez cititorii blogului cu privire la acest aspect. Deși aș putea să înțeleg motivele pentru care o aplicație de acest gen nu te lasă să ștergi cardul imediat după ce ai folosit-o, modul în care funcționează acum mi se pare abuziv. Ar fi putut afișa o atenționare înainte să introduci cardul (dar cine l-ar mai fi introdus?), ar fi putut menționa asta în ToS, sau ar fi putut aplica o limită de timp, după care să poți șterge cardul.

Probabil că de acum încolo îmi voi crea un card virtual în Revolut, pe care să-l folosesc numai pentru astfel de servicii.


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

12 comentarii la “Voi știați că aplicațiile de ride-sharing îți sechestrează cardul de credit?

    1. Revo Post author

      Da, am scris că îl poți șterge după ce adaugi unul nou.

    2. Amelia

      In Bolt nu merge să elimini un card nici măcar după adăugarea celui de-al doilea! Nu e ok asta,!😠🤔

  1. Daniel Popescu

    E o masura pe care o aplica in general aproape toate site-urile sau aplicatiile care functioneaza prin plati cu cardul. Teoretic, masura are rolul de a evita situatia in care stergi cardul si nu mai poti folosi serviciul respectiv pana cand nu adaugi unul nou. Cred totusi ca este prea mult spus ca ai cardul “sechestrat”, avand in vedere ca il poti folosi in continuare fara probleme pentru orice alte tranzactii.

    Reply
    1. Revo Post author

      Da, aș fi de acord să nu mai pot folosi serviciul până nu adaug un card nou. Dar nu să mă împiedice să șterg cardul pe care îl am până nu adaug unul nou. Am stat mult să caut termen care să nu pară panicard, iar sechestrat mi s-a părut cel mai aproapiat de adevăr. Lapsus.

  2. Sorin

    Dar dacă ai adăuga încă un card, și acesta să fie card virtual (eventual de unică folosință!), deci în Revolut, oare ar merge să “eliberezi” cardul cu care te-ai înregistrat ?
    Personal nu folosesc aplicații de ride-sharing, și deci nici aplicații de ride-sharing, dar acest articol este foarte bine de citit și de luat aminte pentru cei interesați.
    Mulțumim de observații !

    Reply
  3. Serj K

    Aplicatiile astea care “stiu ele” in ce moneda e cardul tau mi se par groaznice.
    Acum vreo 2 ani facea la fel si Airbnb… Aveam card in EUR si el se incapatana sa imi transforme in lei, pentru ca e card romanesc. Deci dubla conversie pentru ca ei cred userii tampiti si incapabili sa aleaga valuta de decontare.

    Reply
  4. BogDan

    Tocmai am trecut prin asta, deci iată situația azi:

    1. BOLT – nu te lasă
    2. CLEVER – nu te lasă
    3. YANDEX – șters fără probleme după adăugarea celuilalt
    4. UBER – șters fără probleme după adăugarea celuilalt

    Probabil că la primele două le voi scrie să o facă ele.

    Reply
  5. Parincu Alexandru

    Imi poate spune cineva cum se rezolva acesta problema? Pe mine nu ma lasa sa adaug un card nou chiar daca am un card Revolut. Am dezistalat aplicatia si imi apare deja plata in lire.

    Reply
    1. Revo Post author

      Le poți da mail la support, să îi rogi să îți șteargă contul. Și apoi îți faci unul nou.

  6. Georgeta

    Eu la Uber am șters cardul și am rămas doar cu numerar. La Bolt, da, nu există opțiune de ștergere, doar adăugare.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: