Vă spun din start că eu sunt client al ambelor rețele “istorice”. Sunt clientul Vodafone de pe vremea Connex-ului iar din 2021 sunt și client Yoxo. Soția, Alice, este pe Orange. În principiu îmi place această redundanță din două motive. Având în vedere “meseria” de blogger, pentru că îmi permite să compar rapid rețelele, iar în al doilea rând, oriunde aș pleca cu Alice, avem semnal unul sau celălalt.
Ambele rețele au plusurile și minusurile lor. La fel și în privința acoperirii. Sunt zone (sau situații) în care eu am semnal full pe Vodafone, iar Alice nu are pe Orange și invers. Un exemplu recent ar fi la concertul Coldplay de pe Național Arena, unde datele mobile mergeau mai bine pe Vodafone, așa că am folosit amândoi telefonul meu. Acum îmi povestea un prieten că nu avea semnal pe Vodafone la Electric Castle, în condițiile în care Vodafone era sponsorul festivalului.
Știrea momentului în telecom este legată de scăderea drastică a numărului de abonați Vodafone într-o perioadă relativ scurtă. Scăderea aceasta de 2.2 milioane de clienți îi plasează acum pe la 6.5 milioane de clienți, iar principala scădere este pe cartele prepay [sursă].
Mi se pare o veste neplăcută, inclusiv pentru clienți, pentru că nu mi-aș dori un exit de-al lui Vodafone din România. O plecare a unui astfel de operator n-are cum să fie benefică pentru piață, pentru prețuri și în final pentru clienți. Este însă clar că la Vodafone trebuie luate niște măsuri pentru a îndrepta lucrurile.
O să spun că nu mă surprindere scăderea, însă nu mă așteptam să fie chiar atât de mare. Și nu mă așteptam ca această scădere să fie pe prepay, ci una mai temperată, pe zona postpaid. De partea cealaltă a baricadei, Yoxo a raportat o creștere frumușică, deci cam știm unde s-au dus o parte din acești clienți.
În concluzie, fără să vă spun părerea mea cu privire la cauza scăderii, pe care sper s-o elaborez într-un articol separat, voi cum vedeți lucrurile? De ce credeți că au plecat 2,2 milioane de clienți de la Vodafone în ultimul an?
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
preturi nesimtit de mari plus internetul nelimitat care se termina cumva f repede
Zero fidelizare. O spun ca abonat din 2001.
Și bineînțeles…. Andreea.
Plusez și eu pentru Andreea, este moartea pasiunii pentru orice solicitare de suport.
Un alt factor ar fi ofertele foarte dese pe partea de portare din partea Digi. Aveau preturi f mici oricum și mai scad 50% și din alea pentru cateva luni. Pe lângă preturile mici, Digi are acoperire din ce in ce mai buna grație releelor amplasate pe stâlpi de mici dimensiuni dar foarte multe ca număr fata de Vodafone sau Orange.
1.suport clienti varza, Andreea Toby care mai sunt inutili pentru mine nu am reusit niciodata sa rezolv nimic.
2.cartela cu valabilitate o luna, dar doar in februarie o singura luna pe an, in rest e 28 de zile,
3.ofertele lor la abonamente sunt ridicol de scumpe (pt mine)
4.planul de loialitate, nu au pe stoc nimic niciodata (punctele alea care se obtin la cartela in bani si primesti voucher de 10 20 50E) si chiar daca iti da voucher e mai ieftin sa comanzi produsul la pret intreg din alta parte si tot este mai ieftin.
5.roamingul foarte scump. iar la cartela e jale cu roamingul. ti se dezactiveaza oferta actuala, pe urma nu mai poti sa o activezi ca nu mai e in portofoliu magarii dastea.
6.angajati nepregatiti cam in orice, fie ca intrebi fizic in magazin de vro oferta sau ceva orice nu stiu.
7.ridicare pret factura,nu am investit nimic dar marim pretul la abonamente la orice, echipamente jalnice! conditii ascunse in contract,
8.premii pe care si le acorda singuri ca fiind cea mai buna retea la orice.
9site-uri virusate poate exagerez aici nu sunt it-ist dar e absurd sa ma intrebi de 3 ori intr-un minut daca vreau sa primesc nush ce tip de notificari, daca iti spun de 3 ori ca NU vreau tu ma intrebi si a 4-a oara? ma gandesc ca nimeni nu poate face un “script”?! (nush daca asa se numeste )asa prost si mintea mea a zis ca e virus. proceduri greoaie la logare pe site, baga contul baga parola stai ca primesti sms stai ca nu e bun, jale! nu este notificare audio cand se conecteaza cineva de la suport daca esti pe site.
10. intarzieri la primirea facturii pe mail
11. platit persoane din Asia sau regiuni scumpe sa sune in Romania ca sa iti creasca pretul la abonament. (nu poti bloca aceste numere din centrala, Vodafone nu este in stare de asta) sulfa clar!
12. conectarea la alte retele desi tu esti pe teritoriul Romaniei dar s-a conectat pe o retea din Serbia creste costul.
si mai sunt multe dar deja am scris cam mult.
9. Aici nu-i vorba de viruși, u d-asta te întreabă de 3 ori. Sunt doar cookie-uri configurate prost la site.
12. Aici nu este vina Vodafone. Este o practică mârlănească în domeniul telecom, în care vecinii măresc puterea celulei astfel încât să agațe și clienți din România și să-i taxeze pe cei de la Vodafone sau Orange RO pentru roaming. Teoretic s-ar putea rezolva prin apel în call center și demonstrat faptul că nu ai părăsit teritoriul României. Dar trebuie să treci de Andreea și să dai de un operator binevoitor.
Eu am plecat după 20-25 ani ( sunt fost Connex ) , nici nu mai stiu cât , pentru că o reînoire a contractului avea clauză de 24 luni fără a beneficia de o facilitate ( telefon la preț bun, de exemplu ) ci pentru că îmi reduceau costul abonamentelor cu 10% ( 6 euro ) în condițiile în care și după această reducere erau cei mai scumpi din piață.
Am stat așa mult din inerție, nicidecum din motive comerciale sau tehnice.
In perioada in care au plecat milioane de clienti nu a venit nici un client nou la ei?Au pierdut clienti prepay, dar cel putin eu stiu 3 cazuri de clienti prepay la vodafone care au trecut pe abonament la ei…
Ba da, au venit, dar per total sunt pe minus cu 2.2 milioane. Probabil au plecat 2.3 milioane și au venit 100.000.
Client de pe vremea Connex, primul abonament facut impreuna cu un Nokia 3410. Cel mai probabil am ramas si acum client la ei din “inertie”. De-a lungul anilor ce nu mi-a placut:
– suport clienti din ce in ce mai naspa, foarte greu sa iei legatura cu un operator
– fidelizare aproape zero
– scump fata de alte retele
N-a zis nimeni nimic despre aplicatia lor mobila. Nu stiu cea de la Orange cu functioneaza,in schimb stiu cum e cea de la Yoxo. Vodafone n-a reusit sa aiba o aplicatie functionala nici pana astazi.
Știu doar de ce au plecat doi dintre cei 2,2 milioane. Este inadmisibil ca într-un orășel precum Ploieștiul să se întrerupă convorbirea. Ah, 10Mb/s viteza la internet? Da, am portat la Orange numărul pe care-l aveam de pe vremea Connex.
Nu costurile erau problema mea, oricum eram pe prepay.
Interesant cum te bagă în seamă serviciul clienți VDF a doua zi după ce ai făcut cererea de portare.
Ar fi bine dacă cineva de la VDF ar lua la periat secțiunile de comentarii de pe blogurile unde s-a dezbătut acest subiect.
servicii proaste la pret prea mare, oferte canci la telefoane cam asta e parerea mea.
Inca am salvat mailul prin care eram anuntat ca se modifica unilateral contractul, evident, prin marirea pretului abonamentelor (nu conteaza ca erau 1-2 euro, dar am 4 numere si sunt de 24 de ani clientul lor, fara sa fi primit niciodata nici o reducere, discount la telefoane, etc.). Si mesajul de incheiere era, in traducere libera: iti convine, bine… nu trebuie sa faci nimic. Nu-ti convine, esti liber sa pleci, doar sa ne anunti si pe noi. Nu am plecat, pentru ca Digi, in Constanta, nu a reusit sa ma convinga, chiar daca ieseam undeva la 30-40% din cat plateam la Vodafone. Ca o surpriza, acum vreo 2 luni m-au contactat si mi-au zis ca s-au razgandit, ca-mi ofera abonamente la jumatate de pret pe 2 ani, daca prelungesc contractul. Meh. M-au scarbit. Oare cine-o fi fost creierul acelei campanii idioate, din ultimii 2-3 ani ?
Am plecat de la Vodafone si de la ….Connex (nu mai e necesar sa spun dupa cati ani )pentru ca au facut prea multe prostii. Nu e vorba numai de cresterea unilaterala a pretului abonamentelor, a problemelor de orice fel . Pot spune ca de fiecare data cand am prelungit abonamentul in ultimii sase ani au incercat sa-mi dea macar cate o teapa. E halucinant cat de mult s-a prostit aceasta companie in ultimii ani si cred sincer ca de la cap s-a imputit pestele mereu.IAnul acesta surpriza! Nu m-a mai sunat nimeni pentru prelungire. Chiar si dupa ce am semnat cererea de portare au mai incercat sa imi dea o teapa in aceeasi zi. Le multumesc frumos dar cred ca sunt necesare eforturi pentru recastigarea increderii. In primul rand trebuie multa competenta in toate departamentele. Se pare ca oamenii lor buni au iesit la pensie , au plecat spre alte companii sau disparut pur si simplu.