Am văzut toate produsele Sonos disponibile în România (inclusiv Sonos Ray)

By | June 29, 2022

Sonos a intrat oficial în România acum doi ani, după cum vă spuneam, chiar la început de pandemie. Doi ani mai târziu am reușit să le văd și eu toate produsele în acțiune.

Dacă nu ați fost atenți atunci, vă spun din nou pe scurt care-i șmecheria cu Sonos. Este un brand din California care produce niște sisteme de sunet destul de nișate și încearcă să ajungă la publicul care vrea calitate audio, dar care e pasionat și de smart home. E o graniță destul de subțire între cele două pentru că de regulă difuzoarele premium nu sunt foarte “conectate” și merg pe soluția old school: cabluri prin toată casa. Conexiunea wireless înseamnă de regulă un compromis în calitatea sunetului.

Marele avantaj al Sonos este că poți pune câte o boxă în fiecare cameră a casei și le poți conecta wireless într-un singur sistem. Apoi poți seta din aplicația lor dacă vreți ca o melodie să ruleze în toate camerele, volumul separat pentru fiecare difuzor în parte, sau poate vrei să ruleze câte o sursă diferită pe fiecare boxă în parte (un podcast în bucătărie, o melodie pentru cei care stau în sufragerie șamd). Dacă mai țineți minte, inclusiv la produsele Google puteai seta volumul separat pe fiecare boxă, până de curând, când Sonos le-a interzis să mai folosească această funcție, pentru că se pare că se baza pe o soluție de-a lor, fără a le cere acordul.

Au și un mare dezavantaj. Din câte am înțeles, aplicația lor nu se integrează bine cu Google Assistant în România, lucru care mi se pare cam nasol. Dacă tot e smart speaker, aș vrea să fie smart speaker până la capăt. Însă este foarte posibil ca acest lucru să se rezolve cândva pe viitor.

Aseară le-am văzut toate produsele lor: Arc, One, Roam, Move, Beam și recent lansatul Ray. De fapt le-am văzut și le-am ascultat în același timp. Erau toate conectate și împreună au reușit să asigure sonorizarea unei săli de 80-100 mp. Destul de impresionant pentru niște dispozitive relativ compacte. Și o altă chestie impresionantă este că la volum mare nu distorsionează.

sonos aplicatiesonos roam

Te cam prinzi că sunt burdușite de tehnologie când încerci să le iei în mână. Sunt mult mai grele decât par. De exemplu acest Roam pare la dimensiune cât o boxă Bluetooth oarecare. În realitate însă cred că-i de trei ori mai grea. Am mai scris care-i șmecheria cu Roam. Are și Bluetooth și Wifi și mi se pare un produs foarte inteligent multi-purpose.

sonos roam romaniaCel mai recent produs al lor este un soundbar, care se numește Sonos Ray. E conceput în așa fel încât să poată fi așezat sub orice televizor sau în orice comodă de televizor. E mai compact și ca dimensiuni dar și ca preț față de restul soundbar-urilor lor, care au niște prețuri destul de piperate.

sonos Ray RomâniaÎn fine, sunt destul de mișto produsele lor. Le găsiți produsele în România în magazinele eMAGAltexMedia Galaxy și AV Store. Cine știe, poate o să le testez și eu.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Un comentariu la “Am văzut toate produsele Sonos disponibile în România (inclusiv Sonos Ray)

  1. Dragos

    Este superb sistemul lor. Am acasa sonos Beam + doua bucati ONE pe spate si e foarte placut
    La birou folosesc one pentru ascultat muzica
    Nota 10 din partea mea pentru sistem si nu regret deloc investitia in aceste boxe

    Reply

Spune-ți și tu părerea: