Vacanță în Grecia. Directferries vs Airbnb

By | July 1, 2019

Mâine plecăm în Grecia (la mine este prima dată, sunt un român atipic). Planul era să vizităm Atena, să stăm o noapte în Pireu prin Airbnb, și pe 3 iulie să plecăm cu feribotul către Naxos. Am rezervat și plătit bilete prin directferries.co.uk.

Doar că barcagii greci s-au gândit să facă o grevă fix pe 3 iulie. Drept urmare, error 404, feribot not found. Și acum vine faza mișto. De unde știm noi de această grevă de acum o săptămână? De la gazda care ne primește prin Airbnb, care ne-a trimis mesaj de îndată ce a aflat.

Ce a făcut în tot acest timp directferries? Nimic. Le-am dat un mail, ne-au răspuns evaziv. I-am sunat și au zis că nu pot să contacteze firma care ar fi trebuit să ne transporte, dar că ne dau ei un mesaj când vor afla ceva. Și tot nimic. Până la urmă, după ce am insistat sâmbătă cu un mail, ne-au răspuns astăzi și ne-au spus că într-adevăr, barcagii fac grevă și că ei nu au ce soluție să ne ofere. Cel mult un refund.

Cred că dacă ar fi fost după ei, am fi aflat că nu avem cu ce barcă să mergem în momentul în care eram deja în doc. din păcate, mă tem că vor afla majoritatea persoanelor care au rezervat prin ei. Așadar, am purces la cumpărarea de bilete de avion din Atena către Naxos. Să sperăm că nu fac și piloții grevă.

În concluzie, grecii deja îmi seamănă mult a români, Airbnb și-a dovedit utilitatea iar directferries.co.uk este inutil. Să curgă ouzo!


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: