Zilele trecute ajungeam prea devreme la muncă. Zic să bag și benzină, că tot se aprindea becul. Intru la Petrom, alimentez și plec. De regulă eu întorceam mașina (pe sensul celălalt) înainte de Petrom-ul de la Metro, dar acum a trebuit să merg până la semaforul de la Auchan/Praktiker ca să pot întoarce. De când lucrez aici n-am întors acolo. Bun, mă așez la semafor și stau. Și stau. Și stau. Întârziam la muncă și nenorocitul de semaforul tot nu se făcea verde pentru stânga. Mă simțeam ca la camera ascunsă.
Până la urmă, după ce am calculat eu că ar fi trebuit să se schimbe de 6-7 ori, îmi propun să trec. Mă uit pe trotuarul din spate, în parcarea de la KFC, pe trotuarul din față, pe cel de pe celălalt sens, pe cel de pe dreapta, în curtea unui depozit. Nicio urmă de siguranță și încredere pusă la pândă. Trec și nu scap de sentimentul de vinovăție nici după ce parchez mașina și opresc motorul. Apoi colegii îmi spun că semaforul ăla e așa de când lumea. Și că nu se face niciodată verde.
M-a cuprins duioșia. În același timp cu mine, oprise în spatele meu un băiat cu o Corsa și semn de începător în geam. El nu s-a riscat, era încă acolo când am trecut eu …
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.