Mă gândeam la Sibiu și la un post scris mai de mult despre restaurantul cu cea mai înceată servire din lume. Nu e chiar corect că am lăsat lucrurile așa. Tot în Sibiu am mâncat niște coaste care au intrat în Top 3 all time. Așa că pentru cei care au de gând să se ducă și anul acesta la artmania, iată două locații unde se mănâncă bine:
Casa Frieda – Restaurantul se află pe strada Nicolae Bălcescu, în capătul opus față de Piața Mare. Am mâncat două sau trei seri la rând câte un platou cu coaste fenomenal. Deși era pentru o singură persoană, noi ne uneam câte doi forțele pentru a-l putea termina. În ultima seară am unit două mese și cineva a tras de fața de masă prea mult. Ospătarii nu ne-au reproșat nimic și nici nu ne-au trecut pe nota de plată vesela spartă. Atât bun simț au. Ah, au și ciorbă de burtă bună. Prețuri au fost mici.
Restaurant (Zorba) Union este chiar în apropierea pieții mari. În meniuri aveau o povestioară ciudată care făcea referire la epoca de aur (a se citi comunism). Acum văd că își spun restaurant grecesc. Am mâncat acolo un pui cu sos alb foarte bun. Comesenii și-au luat câte o pizza și s-au declarat mulțumiți. Nu îmi mai aduc aminte de prețuri totuși.
Să concluzionăm. Casa Frieda și Restaurant Union sunt bune, The Gallery e o țeapă cu nume pompos. Voi pe unde ați mâncat bine în Sibiu ?
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Restaurantul Hermania m-a surprins placut cu exceptia platourilor de branzeturi, desi cica are fabrica, a fost ultra saracios. Mai este un rest bun, din pacate imi scapa numele, in Pta mica, in coltul opus La Turn.
Cu prima ocazie încerc și eu Hermania, văd că au review-uri foarte bune.
recomand calduros restaurantul La Dobrun. il gasesti pe harta google fara probleme.
mancarea foarte buna, servirea la fel.
am mancat ciorba de fasole cu afumatura, servita in paine, cu (salata de ) ceapa rosie separat.
felul principal a fost ceva de genul specialitatea casei (cartofi copti scobiti, umpluti cu branza de burduf topita) + o friptura foarte buna (can’t remember the details).
Am baut palinca + vin alb. absolutely delightful:D
Bun, dacă mai ajung prin Sibiu am 2 restaurante noi de încercat. E mișto că La Dobrun nu este chiar în buricul târgului, deci sigur au locuri libere mai mereu.
localul e foarte mare, se tin si tot felul de petreceri and whatnot acolo, asa ca nu-i problema de spatiu. iar din centru, se poate ajunge destul de rapid chiar si pe jos; e mai mult o plimbare de 10-15min sa zicem.