Un loc de întâlnire pe Calea Victoriei

By | July 5, 2018

Dacă aveți nevoie de o cafenea pentru o întâlnire sau de un loc pe Calea Victoriei unde să scoateți laptopul și să mai lucrați la o prezentare, încercați la MercatoComunale. Este pe Strada Ion Câmpineanu 22, în spatele hotelului Novotel.

 

De fapt aici este un loc pe care în viitor va fi construită o clădire. Pâna atunci, a fost amenajat un spațiu cu terasă, bean bags și câteva food truck-uri. Iar în week-end am înțeles că se transformă în farmers market, adică o piață probabil cu fructe, poate și legume.

 

Tot în interiorul acestei piețe, ING a amenajat un spațiu de co-working. Adică o zonă închisă, unde oamenii pot veni cu laptopul pentru a lucra. La etaj este și un televizor, așa că merge și de o prezentare. Accesul se face gratuit, fără rezervare, în funcție de locurile disponibile. Funcționează zilnic între 12 și 20, iar în week-end între 10 și 20.

Per total, atmosfera în piață este relaxată și ușor hipsterească, animalele de companie sunt bine-venite, iar food truck-urile sunt vreo patru sau cinci la număr. Merge pentru o bere la terasă sau pentru învățat la un examen. Depinde ce vă place mai mult 🙂


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Un comentariu la “Un loc de întâlnire pe Calea Victoriei

  1. Dax

    Bine de stiut.
    Arata bine din poze, ca de altfel prea putin sau deloc lemn ca sa te atraga.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: