Drive test cu Triumph Trident 660

By | September 28, 2023

De la bun început merită făcută precizarea că acest drive test e făcut de un om normal, cu experiență limitată în ale motoarelor, care nu-i biker, nu are prea multă experiență și nici prea multe motoare la care să se raporteze când face comparațiile. Așadar, drive testul e mai mult pe feeling decât pe specs.

Pentru cine este Triumph Trident 660?

Este naked-ul classic, așa cum îl văd eu. O motocicletă potrivită în primul rând pentru oraș și uneori și pentru drumuri foarte scurte prin împrejurimi. O motocicletă potrivită atât pentru începători care vor ceva manevrabil și tolerant, cât și pentru rideri mai experimentați care nu caută neapărat adrenalină, ci plăcerea de a merge pe motor.

Design

După cum spuneam, la genul acesta de design mă gândesc eu când mă gândesc la “naked street”. Nu așa de agresiv/SF precum un MT-07, nici așa de impunător ca un Monster. E zveltă, manevrabilă, fără crom, dar cu mult negru mat.

Farurile sunt cu LED și are instrumentar de bord 100% digital. O combinație plăcută între aspectul clasic și tehnologie. De menționat că instrumentarul de bord este îndeajuns de vizibil inclusiv pe soare puternic. Mi-au plăcut și butoanele pentru semnalizare cu self-canceling.

Aș spune chiar că-i un motor destul de elegant. Pare genul de motocicletă pe care îți stă bine și cu geacă de piele și la o ținută mai smart casual.

Poziție

Dacă ați stat vreodată pe un scaun, știți cum este să stați pe acest Trident. Are o poziție de mers destul de neutră și confortabilă în același timp, ceea ce vine cu avantaje și dezavantaje. La drum prin oraș e confortabilă, la mers în afară, te va deranja să iei tot vântul în piept. Vântul devine deranjant pe la 80-90 km/h, ca la orice naked de altfel.

Dacă sunteți o persoană mai înaltă cred că ar trebui să vă orientați spre altceva. S-ar putea să vă fie mai confortabil un motor pe care stați mai aplecat. Eu par la limită pe ea la 185 cm ai mei. Mi se pare că o persoană mai corpolentă arată pe Trident ca și cum i-ar fi rămas mic motorul 🙂

Cum se conduce?

Are un motor în 3 cilindri, lucru care la început pe mine m-a speriat un pic, crezând că o să fie mai greu de gestionat. Nu a fost așa, Trident-ul este blând, tolerant și se conduce ușor.

Evacuarea este destul de zgomotoasă încât s-o auzi ca pieton, însă îndeajuns de zgomotoasă încât să devină neplăcută sau respingătoare. Fiind un motor în 3 cilindri, se aude mult mai frumos decât la o Honda Hornet, Yamaha MT-07 sau Kawasaki z650 stock, fără să fie un zgomot deranjant.

Are suspensii Showa pe față, etriere Nissin, traction control, două moduri de pilotaj (road și rain) și accelerație ride-by-wire. Am luat câteva gropi cu ea, nu a fost nimic de speriat, suspensia este predictibilă și îți dă senzația de control și siguranță.

Accelerația mi s-a părut un pic “funky”. Cumva am simțit că feeback-ul primit este uneori ciudat. Tragi de ea și accelerează lent, iar apoi, după ce trece de o anumită turație, fără să miști mâna, motorul accelerează mai rapid și te aruncă pe spate. Cumva nu mi-a dat senzația de liniaritate și m-a dus cu gândul mai mult la turbo lag-ul de mașini. Ar trebui însă testat mai în detaliu acest aspect, nu mă credeți pe cuvânt, după cum spuneam, am experiență limitată.

Mai multe vă spune Jamie:

În concluzie

Mi se pare că Triumph Trident 660 e un motor civlizat, pentru oameni care vor să se bucure de plimbări confortabile prin oraș, fără ambiții de racer. Nu-i așa de efervescentă ca un MT-07, dar e foarte plăcută la condus. Este despre plăcerea de a merge pe motor și atât. O văd cumva potrivită pentru începători mai maturi (și eventual mai scunzi), care nu vor neapărat adrenalină, ci plăcere și siguranță. Pentru cei care sunt mai raționali decât emoționali. Și pe lângă asta, este o prezență mai exotică pe străzi și cu siguranță este un “conversation  starter”. Mergeți în showroom-ul Triumph și dați o tură cu ea dacă aveți ocazia. Costă 8.590 €.


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: