Topurile din 2013 și 2014 sunt foarte apreciate și acum. Mi-a luat ceva să schițez topul pentru 2015, de regulă îl publicam în ianuarie, dar am și o veste bună. Voi încerca să fac topuri mai dese. Nu neapărat lunar, ci atunci când se vor strânge 10 aplicații care merită menționate. Ca de obicei, citiți articolul de pe telefon, ca să puteți instala direct aplicațiile care vă fac cu ochiul.
- Waze – Cunosc aplicația încă de când exista versiunea pentru Symbian s60v3. Şi cum în anul 2015 datele mobile nu mai sunt o problemă, nu mă mai pot dezlipi de ea. Din punctul meu de vedere, este cea mai bună aplicație de navigație pentru Android. Nu mai folosesc nici Google Maps de când am Waze.
Pe lângă faptul că nici nu pot număra pe degete orele pe care mi le-a salvat ocolind zonele aglomerate, cred că m-a ferit și de poliție de câteva ori. Plus, funcția de “share drive” mi se pare senzațională pentru mers în coloană cu alți 2-3 tovarăși. Sau pentru cei de acasă, care vor să știe când ajungi, ca să facă focul pentru grătar 🙂
- Duolingo – Dacă simți că îți irosești timpul cu like-uri pe Facebook, află că poți face și ceva educativ cu telefonul. Mai precis, poți învăța o limbă nouă. Aplicația asta transformă mici lecții de vocabular/gramatică în jocuri. O lecție pe zi și simți cum crește respectul de sine. Dacă ești leneș, o poți seta să te bată la cap ca să-ți faci temele.
-
Beep’nGo. Este un manager pentru carduri de fidelitate. Cu ajutorul acestei aplicații am scăpat de aproape toate cardurile din portofel. Le scanezi, le bagi într-o librărie personală și apoi aplicația îți reproduce codul de bare când ai nevoie. Am folosit aplicația până acum la Cora, Decathlon, Metro. Surprinzător, casierele nu au fost prea impresionate. Aplicația este produsă de Samsung și nu știu dacă poate fi descărcată pe toate telefoanele. O alternativă ar fi Virtual Cards, pe care nu am folosit-o pentru că mă stresa cu notificările.
-
Clever Taxi – Am renunțat la aplicația pe care o foloseam înainte (Star Taxi) în detrimentul acesteia, pentru că prin Clever Taxi pot plăti cursa și cu cardul de credit. Deh, uneori bei și banii de Taxi. De puținele ori când iau taxiul, îmi place mai mult să folosesc aplicația pentru că mi se pare că am control mai mare asupra cursei decât în cazul unei comenzi prin despecerat.
-
Timehop – Se conectează cu conturile de social media și îți arată ce făceai/postai acum 1,2 sau 3 ani în urmă. De exemplu așa am aflat că anul trecut pe 25 ianuarie a fost ninsoarea cea mare de ne-a înzăpezit. Îți arată inclusiv temperatura din aceeași zi a anului trecut.
-
Photoshop Express -Dacă aveți nevoie să editați o poză, versiunea mobilă a celebrei aplicații vă ajută rapid și frumos. Îmi place că este destul de intuitivă. Nu-mi placă că încă nu am reușit să găsesc o aplicați de editare foto care să mă lase să specific dimensiunea în pixeli sau în Kb a pozei.
-
Deezer – În ultimul timp nici nu prea am mai ascultat .mp3-uri pe telefon. M-am întreținut mai mult cu Flow-ul din Deezer. Plus că aplicația știe să ia coperta albumului și să o pună pe lock screen. Arată foarte bine. Cu toate astea, uneori algoritmului de redare aleatorie a melodiilor îi cășună pe câte o melodie și ține să mi-o cânte la fiecare sesiune nouă de audiții.
8. Camera FV-5 Lite – Cei care sunt obișnuiți cu DSLR-urile vor aprecia aplicația asta. Pentru că are interfața apropiată de comenzile unui DSLR. Toate setările sunt la vedere și sunt foarte ușor de modificat. Inclusiv sunetul de declanșare și de focus seamănă cu cel al unui aparat profesional.
- Alarm Clock Radio – Telefoanele moderne nu mai au modul radio. Aplicația se folosește de un stream (deci trebuie să lași WiFi-ul pornit) ca să te trezească dimineața cu muzica de la radio în loc de alarma agasantă. Am găsit stream-urile de la mai toate posturile radio românești. Europaaaa …. eeFFFeeeeMMM … 🙂
-
Pixel Battery Saver – Funcționează doar pentru telefoanele cu ecran OLED. Dezactivează din pixelii ecranului pentru a îmbunătăți durata de viață a bateriei. Ca să fiu sincer, nu știu cât de eficientă este, însă am inclus-o pe ultimul loc în top pentru că mi s-a părut foarte interesant conceptul.
Pregătiți-vă, urmează topul cu jocuri.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Cei de la Flashscore au lansat aplicatia Flashscore Rezultate – atat pentru iOS cat si pentru Android. E pe primul loc la categoria Sport. Linkuri pentru descarcare gasiti pe site.