Peste ocean, lansarea asta de album a fost destul de așteptată. Problema este că mulți oameni ușor influențabili consideră că albumul e bun. Şi dacă tot n-am avut ce face, m-am apucat să scriu articolul ăsta în timp ce îl ascultam.
Noul album al lui Kanye este exact așa cum este Kanye în ultimul timp. Prea multă vorbăraie și prea puțină muzică. Albumul este o ciorbă de beat-uri care se bat cap în cap pe fiecare melodie. Dacă în 808s & Heartbreak fiecare piesă are o poveste, aici par mai degrabă niște înjurături pe o scară de bloc.
Dar să o luăm cu începutul. Pe primele 3 melodii zici că acum a descoperit și el auto-tune-ul. “Feedback” e ok, până o strică la sfârșit cu un sample care te zgârie pe creier. Gradual apar prea multe voci. Eu vreau să-l ascult pe Kanye, nu juma’ de cartier de negri.
Apoi vorbim. Prea multă vorbăraie. “Low Lights” e doar vorbăraie. De altfel, o boală comună la raperi în ultimul timp. Să pui pe album un track în care te înregistrezi în timp ce vorbești în baie cu pereții. “Highlights” e din nou stricată de un negru care vorbește doar ca să nu tacă. “Freestyle 4” nu e freestyle, doar vorbăraie. În “Real Friends” povestește cum i-au tras țeapă niște prieteni după ce a devenit faimos. Wolves conține un laitmotiv de excepție marca Yeezy: “What if Mary was in the club when she met Joseph?”. Şi dacă tot am scos un album, să facem și o reclamă la adidași (Facts). Ultimele trei parcă se mai apropie de muzică.
Din 18 melodii, cinci au 2 minute și două sunt skit-uri de 50 de secunde. Restul au câte un minut de vorbăraie la începutul sau la sfârșitul lor. Din 58 de minute maxim 30 sunt pe bune. Şi imaginați-vă că din 2013 se chinuie cu albumul ăsta. Până și coperta este făcută în paint. Şi am impresia că băiatul s-a îmbolnăvit de ce se îmbolnăvise și 50 Cent când s-a dus pe copcă:
Față de ăsta, Compton e operă de artă. Eram dezamăgit de Kendrick dar după ce am ascultat T.L.O.P., chiar știu că se poate mai rău. Iar albumul lui Wiz Khalifa, deși total banal, măcar poate fi ascultat.
You have distracted me from my creative process. Hah.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Dafuq I just read? Ce tot vorbește ala singur pe twitter?
Se milogește la Mark Zuckerberg să-i dea niște bani pentru că are datorii de 53 de milioane de $. Şi după ce a terminat cu Mark l-a luat la milogeală și pe Larry Page de la Google.