Tesla a avut aseară un eveniment denumit “We, Robot”, unde a prezentat mai multe noutăți (sau vise de-ale lui Musk), printre care și “taxiul autonom” despre care se vorbește de mult timp. Pe lângă Robotaxi, Musk a mai prezentat și o dubiță autonomă, denumită Robovan și un robot, denumit Tesla Bot. De alftel nu-i prima dată când Tesla prezintă roboți.
Robotaxi
Robotaxi (sau Cybercab, cum i-am mai spus Musk) este o mașină complet autonomă, fără volan și fără pedale. Din punctul meu de vedere este produsul care are cele mai mari șanse să ajungă pe piață cât mai repede. Musk estimează că prin 2026-2027, eu zic că probabil nu va ajunge până atunci.
Mașina este un pic mai mică decât Model 3, în două uși, iar în interior are doar un display și două scaune, fără pedale sau volan, după cum spuneam. Scenariul este că pasagerii vor chema mașina printr-o aplicație în stilul Uber, iar mașina îi va duce la destinație complet autonom.
Un alt detaliu interesant este faptul că mașina nu are un port de încărcare. Musk speră că mașina se va încărca wireless, prin inducție. Practic în scenariul lui, Musk se așteaptă ca până în 2026-2027 (când a spus el că sunt șanse să fie comercializată mașina), să fie reglementată și treaba cu transport autonom, să existe și infrastructură pentru încărcarea wireless a mașinilor. Greu de crezut din punctul meu de vedere.
În fine, când (vreodată) se va lansa, Musk plănuiește să o vândă și separat, clienților obișnuiți, cu un preț “sub 30.000 dolari”.
Robovan
Bineînțeles, nu se putea ca Musk să o facă să arate ca o dubiță normală. Dubița pare și ea extrasă dintr-un film SF, cu roți ascunse și cu un aspect care aduce mai degrabă a locomotivă decât a dubiță. Părerea mea este că este mai mult o idee decât un produs real. Deci sunt șanse să arate total diferit dacă va ajunge vreodată pe piață.
Musk spune că Robovan va putea transporta până la 20 de pasageri. Ca și Robotaxi, dubița va funcția în mod autonom prin aplicația Tesla de ride-sharing, și va putea fi și cumpărată separat de clienți. În plus, Robovan va putea face și livrări de bunuri.
Tesla Bot
Se pare că Tesla Bot este varianta actuală a lui Optimus, prezentat anterior, despre care eu am spus că nu mă impresionează (cel puțin din prezentarea de acum doi ani). Musk vede acest produs ca pe “robotul de gospodărie”, gata să te scape de sarcinile neplăcute de prin casă, contra unei sume cuprinse între “20.0000 și 30.000 dolari”.
De data aceasta însă, roboți nu mai erau doar niște “butaforii”, ci erau și funcționali. Au fost “infiltrați” printre cei prezenți la evenimentul “We, Robot” și au interacționat sub o formă sau alta cu invitații.
În concluzie, planuri mari, să le mai vedem și puse în aplicare, pentru că în ultimul timp îmi vine greu să privesc cu seriozitate ce prezintă Musk. Dacă vreți să vedeți prezentarea, o găsiți aici.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
cu masinile mai e cum mai e, insa de robotii astia nu stiu cata nevoie e. devenim prea dependenti, parerea mea