Cei de la Technolust (sau start-up.ro) m-au întrebat dacă nu vreau să le răspund pe video la câteva întrebări. Le-am răspuns, le-am trimis, iar ei au făcut clipul de mai jos:
Anticipând că mulți alții se vor pierde prin explicații sau detalii (deh, doar suntem pe tech), eu le-am dat răspunsuri cât mai la obiect. Dacă nu aveți răbdare să vă uitați la tot clipul, întrebările au fost următoarele:
- Cel mai bun telefon? Telefonul anului?
Eu am spus Galaxy S24 Ultra, pentru că este primul telefon care a pus AI-ul în mâinile tuturor. Mai mult decât atât, s-a dovedit că funcțiile pe care le-a pus Samsung pe S24 Ultra nu sunt gimmick-uri, ci chiar utile. Eu unul le folosesc destul de des. Unde mai pui și faptul că acum pe final de an, Samsung a activat și funcțiile de traduceri, sumarizare șamd și pentru limba română. Ce să mai, din punctul meu de vedere s-au prins excelent de trend-ul AI-ului.
-
Cel mai bun telefon al anului „de buget”?
Nu am răspuns la această întrebare, pentru că nu aveam inspirație pe moment, însă acum aș zice fără îndoială Samsung A55, mai ales că am cumpărat unul cu ~1000 lei anul acesta. Imbatabil la acest preț.
- Cel mai cool/interesant gadget pe care l-ai testat anul acesta (pot fi căști, monitoare, laptopuri etc)
Fără îndoială este vorba despre ochelarii Ray Ban x Meta, care au cameră video integrată. Am început să-i folosesc de câteva zile și sunt efectiv cel mai cool gadget. Pe locurile doi și trei aș pune căștile Sonos Ace și inelul Galaxy Ring.
- Ce a fost hype și ce nu a fost hype anul acesta în materie de tech?
Am zis că hype a creat de fiecare dată ChatGPT cu orice a lansat și le-a reușit tot ce și-au propus. La categoria non-hype, aș spune că AI-ul Gemini de la Google a fost mereu cu un pas în urmă. De asemenea, îmi aduc aminte cum în decembrie 2023 era isterie cu Threads, iar anul acesta (cel puțin în România), nu prea mai este un subiect așa de comun. În SUA însă este foarte pe val Threads. Însă am spus de Gemini și de Threads doar pentru că am omis faptul că Apple Vision Pro s-a lansat anul acesta. Aveam impresia că s-a lansat în Q4 2023, dar de fapt s-a lansat în Q1 2024. Eh, Vision Pro este cu adevărat flop-ul acestui an.
-
Cea mai mișto chestie non tech de anul acesta? (poate să fie un joc video, film, obiect, călătorie etc)
Nu știu neapărat dacă cea mai “mișto” chestie, dar cu siguranță cea care a făcut valurile cele mai mari a fost concertul Coldplay și asocierea nefericită cu Babasha. Pentru o săptămână, efectiv toată România a vorbit despre asta.
Cam atât. Răspunzând la acest video am realizat că n-ar strica să fac și eu unul pentru canalul meu.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Am o singura intrebare. Cum poti sa bagi in tine burgeri si alte prostii si sa ramai asa uscat? Incep sa te urasc nitel.. 😀
Nu știu dacă-i de invidiat neapărat. Cred pe jumătate este noroc (că sunt construit așa genetic) și pe jumătate stres și alergătură 🙂
Asta cu middle price e ceva subiectiv.. mi-e greu sa aleg un middle price cand sunt utilizator de 10 ani de iphone…
Mi-a trecut prin gând inclusiv să zic iPhone 12 acolo :))