Sunt uimit să aflu că Uber Eats se retrage din România

By | May 4, 2020

Anunțul oficial pe care l-a făcut Uber Eats sună cam așa:

After years of partnering with local restaurants to offer convenient, reliable food delivery, we have made the difficult decision to discontinue Uber Eats in Romania at the end of 3 June.“.

Eu am fost întotdeauna un fan al comenzilor online pentru mâncare, în mare parte pentru că aș face orice numai să nu vorbesc la telefon. Și mi se pare că piața serviciilor de food delivery merge foarte bine în România, pentru că românii nu au trecut prin era comenzilor la telefon la fiecare restaurant în parte, și au sărit direct în era aplicațiilor de livrare. Iar piața de food delivery este foarte mare, cum ziceam și aici. Mi se pare business-ul perfect pe care vrei să-l ai și să-l dezvolți în criză. Nu degeaba eMAG s-a grăbit cu lansarea Tazz.

Techcrunch confirmă Uber Eats nu iese doar din România, ci și din alte șase țări, precum Cehia, Egipt, Honduras, Ucraina, Arabia Saudită și Uruguay. Sincer să fiu, eu sunt uimit de această decizie din partea lor. Mai ales că în ultimul timp ajunsesem să folosesc cu precădere Uber Eats, pentru că îmi plăcea interfața lor.

Înainte de criză umbla vorba că Glovo nu o duce prea bine. De altfel și ei au anunțat că ies de pe câteva piețe. Sper să nu asistăm și alte astfel de anunțuri, să fim nevoiți să ne întoarcem la comenzi de mâncare prin telefon, ca în Evul Mediu.


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

9 comentarii la “Sunt uimit să aflu că Uber Eats se retrage din România

  1. Florin

    Sincer si eu sunt uimit sa aud stirea asta…pacat 🙁
    Se pare ca la noi in RO nimic nu tine o “vesnicie” tot ce merge ok si ai crede ca business’ul respectiv nu are niciun motiv de a pleca de la noi…te trezesti ca peste noapte iti trantesc cu usa’n nas…

    Reply
  2. cismaru

    bai, sa dispara, ca numai parteneri pentru carciumari nu erau, la ce comisioane practicau.

    vezi ca exista si locali care au aplicatii si mancare buna si livreaza ei, cu resurse proprii, gen presto. abia astia merita sustinuti

    Reply
    1. Revo Post author

      Băi, nu mă-nțelege greșit, nu le plâng de milă celor de la Uber Eats. Dar nici nu pot să nu-mi exprim regretul că dispare un serviciu care era mișto.
      Cât despre cârciumari, eu îi văd pe ei vinovați că nu sunt pe Uber Eats. Pui micul la 7 lei în loc de 5 și explici clientului că diferența se duce la Uber. Cine nu vrea să suporte diferența vine la cârciumă pentru un mic cinstit.

  3. Daniel

    ”ci și din alte șapte țări, precum Cehia, Egipt, Honduras, Ucraina, Arabia Saudită și Ucraina.”
    Initial mi-a sarit Ucraina in ochi….. dar cei patru apostoli erau trei, Luca si Andrei

    Reply
    1. Revo Post author

      S-a rezolvat. Apostolul care lipsea la apel era Uruguay. Merci!

  4. Adi

    Pai care ți-e uimirea? E un business, 1% profit 4% pierdere, nu e rentabil, va mulțumim, pa pa.
    Au incercat 2 ani in Romania si acum au tras linie.

    Reply
    1. Revo Post author

      Nu se pune neapărat problema așa. Că în acest domeniu pot fi 5 ani de pierderi pentru a câștiga cotă de piață, iar în anii șase-șapte să se recupereze pierderile din 5 ani. Sunt uimit pentru că (înainte de criză) mi se părea că este serviciul care merge cel mai bine dintre cele de livrare. Foloseau deja datele și infrastructura de la Uber, deci investițiile nu se puteau compara cu cele ale celorlalți competitori. Aveau multe avantaje dpdv operațional față de ceilalți și totuși n-a mers.

  5. Adi

    Probabil că business model Uber nu coincide cu al tau 🙂

    Reply

Spune-ți și tu părerea: