Eu sunt printre cei care credeau că iPhone 12 mini se va vinde super bine și va ajunge să influențeze și producătorii cu Android să lanseze versiuni mini.
Mă bazam pe faptul că a sosit timpul ca până și cei mai conservatori dintre utilizatori să facă upgrade. Cei care încă mai au iPhone 6-8 și nu au vrut să treacă la X, XS sau 11 din cauza mărimilor. Pe lângă asta, am tot auzit foarte multe persoane care se plângeau de dimensiunile noilor modele. În special utilizatori mai în vârstă. “Aș schimba telefonul, dar astea noi nu încap în buzunare.”.
Realitatea de acum este că vânzările de iPhone 12 mini nu contează decât foarte puțin din totalul vânzărilor de iPhone. Reuters spune că în luna ianuarie doar 5% din vânzările de iPhone au fost de iPhone 12 mini. Un analist, citat tot de Reuters, spune că cererea slabă ar putea duce la stoparea producției pentru acest model.
Mai sunt diverși analiști care prevestesc falimentul Apple la fiecare lansare nouă, însă aici nu putem nega faptul că iPhone 12 mini are o cotă foarte mică. Nu m-aș grăbi însă să trag concluzii. Seria iPhone 12 s-a lansat un pic mai târziu decât în mod normal, iar iPhone 12 mini a ajuns și mai târziu pe piață decât restul modelelor. Oamenii au fost ocupați cu pandemia, iar poate că utilizatorii potențiali pentru iPhone 12 mini sunt și mai late adopteri. Poate că așteptă să le vadă mai întâi în mână la vecini și prieteni înainte să cumpere.
Oricum, putem spune că cei care își doresc un display mic nu sunt nici majoritari și nici nu se grăbesc să cumpere.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Asta cu „își doresc telefoane mici” e o chestie aruncată în aer, în realitate nu e chiar așa. Eu eram unul dintre ăștia, voiam să-mi iau 5s după 4 pentru că iPhone 6 mi se părea prea mare. M-am obișnuit foarte repede cu 6, ba mai mult când am trecut la SE (pentru că mi-a plăcut design-ul și că cică voiam telefon mai mic) mi s-a părut că nu e suficient ecranul. Poate pentru cine face doar apeluri și scrie puține mesaje o fi de ajuns, dar pentru o utilizare normală nu e. Adică simți că degeaba ai smartphone, că nu poți face ca lumea multe lucruri. Și acum am SE-ul, nu fac cumpărături online pe el că mă enervează, nu prea citesc mailuri și nici nu scriu mesaje de pe el (ci de pe laptop/PC). De exemplu comentariul ăsta nici nu m-aș gândi să încerc să-l scriu de pe telefon. Ah, ca să nu mai zic de baterie, că îl încarc de 3 ori pe zi.
Așa că ăia care zic că vor un telefon mic (majoritatea) doar cred că vor. iPhone 12 Mini nu e așa mic ca un SE (prima generație), dar când încerci unul mai mare îți trece dorința de ceva mic. Depinde și de cât timp vrei să-l folosești, 1 an sau 2 poate că e interesant să încerci altceva, dar pentru 3-4 ani nici vorbă.
În plus dacă lumea chiar și-ar dori telefoane de genul s-ar vinde, că nu sunt proști producătorii. De asta când s-a lansat iPhone 12 Mini Apple au zis „something only Apple can do” – adică cam pe pierdere doar pentru ăia puțini care ar vrea așa ceva.