Uneori stau și mă întreb dacă ceilalți oameni consideră vreodată opțiunea de a face o plângere la primărie sau o ignoră direct și primul instinct este să se plângă pe Facebook. Eu nu-s genul sensibil care să se agite pentru orice, dar periodic mă enervează câte ceva și atunci încerc să rezolv problema înainte să mă plâng. Sau în cel mai rău caz le fac concomitent.
Nu mare mi-a fost mirarea când am observat cu diverse ocazii că problemele se pot rezolva.
De exemplu în 2018 am colaborat la un caz împreună cu Protecția Plantelor! Și s-a rezolvat. Practic am făcut o sesizare la primărie în care spuneam că niște gâze s-au înmulțit și apoi a venit cineva și le-a exterminat. În decembrie 2019 am făcut o sesizare pentru un morman de gunoaie. Ce să vezi? Până în Crăciun a venit o mega-echipă de salubritate și a curățat locul. Serios, cred că erau vreo 20 de oameni.
În mandatul de anul acesta am rezolvat altă problemă din zona de unde locuiesc. Urmându-mi propria recomandare (fapte, nu vorbe, da?! 🙂 ) am aplicat o lovitură abilă fix în ultima lună din campania electorală. Am făcut o sesizare în care povesteam că pe strada pe care merg zilnic la muncă este o groapă enervantă, chiar în dreptul unei treceri de pietoni.
Pe 9 septembrie am făcut sesizarea, pe 24 septembrie am primit răspuns, pe 27 au fost alegerile, pe 2 octombrie s-a asfaltat, deci probabil că deja se dăduse comanda. Și a fost asfaltată la pachet cu alte gropi pentru care mai făcusem o sesizare cu 2-3 ani în urmă cred.
Ghinion pentru fostul primar. A asfaltat și groapa și tot a pierdut.
Toate sesizările le-am făcut în același stil. Pe email, nu telefonic. Bănuiala mea este că cele pe email sunt tratate mai în serios, că nu pot fi băgate sub preș așa ușor. Pe lângă asta, am folosit limba română, fără multe semne de exclamare, fără SCRIS CU LITERE MARI, fără apropo-uri cu “lasă că știu eu că furați!”, fără exagerări, fără amenințări.
Pur și simplu am expus problema și am dat și un motiv bun pentru care aceasta ar trebui rezolvată. De exemplu în cazul deșeurilor nu am scris doar “Veniți să luați gunoaiele de aici, că arată urât!”, ci “Ar trebui ridicat pentru că acolo se strâng șobolani, vine iarna, va ninge peste ele, vor intra în putrefacție și vor deveni un pericol de sănătate pentru locuitorii zonei”. La sesizarea cu groapa nu am scris că “Astupați groapa că dau cu mașina în ea și îmi stric cauciucurile!!!” ci “Consider că această groapă este foarte periculoasă, deoarece în încercarea de a o evita, șoferii nu mai sunt atenți la trecerea de pietoni și se pot întâmpla accidente grave.”. Și așa și era.
Așadar, vă recomand să faceți acest exercițiu data viitoare când sunteți nemulțumiți de ceva în București. Faceți o sesizare, povestiți-vă problema și expuneți un motiv bun pentru care credeți că ar trebui rezolvată. S-ar putea să aveți surprize plăcute.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Bun ,poate lucrurile vor incepe sa se miste
Foarte bine gandit si facut!Esti un exemplu de urmat
Eu “am reusit” sa montez niste semafoare pe un bulevard, ce avea doar semafoare pe stalpi, partial acoperiti de pomi.
Mail la politie, confirmare ca au primit si au dat mai departe la cei care se ocupa de semnalizarea strazilor.
Ceva timp mai tarziu, au montat semafoare “suspendate”.
Si eu am ramas impresionat.
Mișto! În ce sector?