Dacă ar fi cinci Summer Well-uri pe an, aș merge la toate

By | August 10, 2024

Summer Well este un festival special pentru noi. Dacă până acum era un festival relaxat în care ne întâlneam cu mulți prieteni, anul trecut a fost și primul festival în care am mers toți trei 🙂 Am reperat mișcarea și anul acesta și când am ajuns lângă zidurile moșiei Știrbey, cel mic a zis “am mai fost aici!”, “aici au tatuaje!!!” 🙂 La cei trei ani ai lui, și-a adus el aminte că am fost și anul trecut și că aici au tatuaje. Așa că ce să facem… am făcut tatuaje la standul Ford, că ei au fost primii care ne-au ieșit în cale:

Apoi am mers la cortul Orange pentru încă un tatuaj. Pro tip: cele de la cortul Orange sunt cele mai rezistente, pentru că dau și cu ceva pudră pe deasupra.

Era concentrare maximă la ei la cort pentru că participanții se jucau Brawl Stars pe telefoane mobile. Meciurile erau transmise pe un display iar cineva le comenta. Din ce am înțeles, cine va câștiga finala va câștiga și niște smartphone-uri pliabile de la Samsung, așa că pare competiție mare acolo.

Tot la cortul Orange este și un “eco-bar”, unde festivalierii pot aduce paharele folosite pentru a le transforma în unele noi. Aparent cine aduce cele mai multe pahare câștigă un abonament la Summer Well 2025.

Tot aici i-am găsit și pe cei de la Zona, care au adus sistemele lor pentru cei care vor să joace una alta. Mi-a plăcut acest PC custom făcut pentru Orange:

Și la standul Ford este ceva acțiune. Este expus Bronco și noul Capri. Bronco parcă era expus și anul trecut, însă anul acesta se poate urca în el. Au amenajat cei de la Ford o mini discotecă acolo.

Capri… parcă arată mai bine decât în poze. Dar tot un Bronco prefer la orice oră din zi și din noapte 🙂

La standul Ford se fac tatuaje și se împart limonade celor care-și fac tatuaje sau poză cu mașinile.

Însă probabil cea mai mare distracție a fost la standul Persil, unde au o piscină cu bile și periodic dau drumul la un imens munte de spumă. Practic oamenii ăștia reușesc să spele hainele tuturor copiilor de la festival :))

De mâncat am luat câte un Honest Burger de la Burger Van, pentru că pe la ora 19 aveau un timp de așteptare senzațional: 10 minute. Hai, n-au fost chiar 10, dar în maxim 15 am rezolvat.

S-a râs, s-a alergat, s-a ascultat muzică, s-a mâncat burger și în final s-a ajuns acasă și s-a căzut lat. Mai mergem și mâine! 🙂

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “Dacă ar fi cinci Summer Well-uri pe an, aș merge la toate

Spune-ți și tu părerea: