Mai ții minte când a fost ultima dată când ți-ai pierdut datele din telefon? La mine a fost pe vremea când încă nu exista Android. Am uitat telefonul într-o cameră cu foarte multe persoane străine și am plecat spre casă. După vreo 5 minute am realizat că l-am uitat. M-am întors după el însă nu mai era.
Fast forward până în zilele noastre, Huawei a prezentat un studiu cu privire la securitatea datelor de pe telefon, făcut pe un eșantion măricel (12.381 de persoane, posesoare de diferite branduri de telefoane). Au fost mai multe rezultate la care nu mă așteptam. Să o luăm cu începutul:
Low end este sub 1.000 lei, mid-range este între 1.000 și 2000, high-end este între 2.000 și 3.000 iar flagship-ul este ce trece peste 3.000. Bărbații preferă telefoanele mai performante. Nu-i nicio surpriză aici.
Aici mi se pare foarte mare procentul celor care și-au pierdut sau cărora li s-a furat telefonul. E interesant de văzut și care sunt cele mai frecvente locuri în care se pierd telefoanele. Fiți mai atenți în aceste circumstanțe! 🙂
Iată că 66% dintre români și-au pierdut cel puțin o dată pozele sau contactele din telefon. Și cel mai frecvent a fost din vina lor. Virușii, spaima tuturor? Doar 4% dintre utilizatori au avut probleme din cauza virușilor.
Acesta este slide-ul cel mai surprinzător pentru mine. 74% dintre respondenți au spus că își fac backup la telefon. Ba chiar procentul este mult mai mare în rândul celor mai tineri, lucru care este încurajator. Practic, totul s-ar traduce prin “mai mult de jumătate dintre respondenți și-au pierdut cel puțin o dată datele, așa că acum s-au învățat minte să-și facă backup”.
Și nu în ultimul rând, un slide foarte interesant, pentru că arată care-i metoda de securitate preferată a românilor. Majoritatea au renunțat la simbolurile care erau pe vremuri la modă, și acum cea mai populară este amprenta. Dacă excludem amprenta, cei din generația Z preferă parola, millennials preferă recunoașterea facială, iar generația X folosesc PIN-ul.
Apropo, rezultatele studiului au fost prezentate în cadrul unui workshop la care se putea înscrie oricine comenta la o postare pe Facebook. Mă așteptam să vină puști de liceu, însă erau numai oameni maturi, destul de bine documentați. Majoritatea voiau să știe mai multe despre senzorul de amprentă din display-ul lui Mate 20 PRO sau despre recunoașterea facială 3D.
Tot în cadrul workshop-ului, Huawei a prezentat și metodele de backup și securitate pe care le au ei disponibile: Phone Clone (pentru trecere de pe un telefon pe altul), HiSuite pentru restore de pe PC, Huawei Safe (ca să blochezi cu parolă fișierele importante) și App Lock, ca să nu poți accesa anumite aplicații decât cu parola. Funcția mea preferată rămâne PrivateSpace , prin care practic poți avea două telefoane diferite în unul singur (am explicat aici cum funcționează).
În concluzie, mă bucur să aflu că românii nu sunt inconștienți când vine vorba de securitatea și backup-ul smartphone-ului. Durează 5 minute să faci câteva setări, care apoi te pot salva de multe bătăi de cap.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.