De când am citit această știre mă tot gândesc periodic ce s-ar întâmpla în cazul unui accident cu mai multe victime la metrou.
Să presupunem că un metrou ia foc între stații, la ora 18, când toată lumea se întoarce acasă. În primul rând, pompierii vor ajunge cu dificultate, din cauza traficului. Se vor pierde minute bune pentru că nu se va ști pe la care din stații să se intervină. Călătorii nu vor fi evacuați, pentru că nu există un protocol pentru așa ceva și nimeni nu va ști cine este responsabil cu evacuarea. Salvările vor ajunge și ele greu, tot din cauza traficului. Și oricum, vor fi prea puține față de cât va fi nevoie.
Călătorii care vor supraviețuit incendiului și vor ajunge la spital se vor infecta cu bacteriile de acolo. Pentru că problema bacteriilor încă persistă în spitale. Pentru cei rămași în viață, tot noi vom dona, pentru că statul nu va fi în stare să le asigure medicația de care au nevoie.
Imediat după incident, directorul Metrorex va fi demis. Apoi va începe o cercetare pentru a stabili cine sunt vinovații. Vor fi multe amânări. Vor trece ani și ani, iar condamnările vor întărzia să apară. O stație de metrou va fi denumită în memoria evenimentelor tragice. Parcă am mai văzut asta undeva…
Nu contează. La doi ani după tragedie, românii vor vota în continuare cu PSD.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Asta imi aduce aminte de o poveste din Outliers de Malcom Gladwell privind incendiul din Londra de la statia King’s Cross .. when you assess any big industrial accident, there are always a series of errors that on their own don’t cause any damage, but when they add up, the results can be disastrous. http://www.digicast.com.au/blog/bid/100338/King-s-Cross-station-A-Safety-Accident-Case-Study
Premonition …. cu Sandra Bullock …!
Din pacate ai scria un adevar!!Prostimea aburita de cativa lei voteaza niste hoti fara scrupule!!Stiu toti sunt hoti,dar mai perversi si nenorociti ca astia parca nu a fost nimeni