Dacă vreți să mergeți la Spotlight 2018

By | April 14, 2018

Aseară ne-am plimbat și noi la pas pe Calea Victoriei și am admirat proiecțiile pe clădiri. A fost pentru prima dată (în 4 ani?) când s-a nimerit să fim în oraș când are loc Spotlight și am zis să mergem și noi să vedem ce se întâmplă.

Am mers “în coloană” pe trotuarul dintre Piața Victoriei și Piața George Enescu. De aici încolo se putea circula și pe mijlocul străzii, pentru că circulația era închisă mașinilor. Chiar și în mijlocul străzii, era om lângă om. Și inițial am fost un pic surprins de aglomerația atât de mare.

Adică mă bucură ideea unui astfel de festival, însă eu nu-l văd un motiv suficient pentru a-ți face planuri în jurul lui. Mai degrabă ar fi genul de eveniment care ar trebui să se întâmple din când în când, și de care să te bucuri dacă se nimerește să fii în oraș atunci când are loc. Cred că fiecare week-end ar trebui animat de un eveniment similar, de un motiv pentru a îndemna oamenii să iasă din case.

Părerea mea este că aglomerația foarte mare de la Spotlight se întâmplă din două motive. Din cauză că este primul festival major de când s-a făcut cald afară și din cauză că bucureștenilor le lipsesc astfel de evenimente. Pe de altă parte, nu știu dacă Universul e pregătit pentru mai multe eveniment organizate de Firea.

În concluzie, e interesant dacă vreți să ieșiți în oraș, dar eu nu mi-aș face planuri special pentru el. Și dacă vreți să mergeți, să știți că va fi aglomerație. Eu unul n-am avut curaj să trec și pe la Food Truck Festival. Dar ca să fiu sincer, deja mâncasem un burger 🙂


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Un comentariu la “Dacă vreți să mergeți la Spotlight 2018

Spune-ți și tu părerea: