Am constatat că mai degrabă decât sportul în sine, îmi place să urmăresc poveștile din jurul sportivilor și sacrificiile pe care le fac pentru a participa la JO.
Despre asta ar trebuie să fie sportul și spiritul olimpic. Despre muncă, despre competiție, dar și despre fair play, prietenie și respect pentru adversar. M-am bucurat maxim aseară când am văzut acest video:
Cei doi sportivi au ales soluția logică. Decât să fie vanitoși și să riște ca vreunul dintre ei să piardă aurul, au ales să împartă podiumul.
Ce m-a bucurat în schimb a fost reacția lor copilăroasă când au aflat că pot primit amândoi aurul. Cum ditamai vlăjganii au sărit unul în brațele celuilalt și au început să țopăie de bucurie.
În altă ordine de idei, mi se pare chiar curios faptul că nu sunt mai des astfel de egalități. Adică înțeleg că la un sport precum înotul sau alergare e destul de greu și practic imposibil să ajungi în același timp la finish. Dar la săritură este foarte mare probabilitatea ca doi sportivi să sără la aceeași înălțime, că nu poți seta înălțimea din milimetru în milimetru.
Cu toate acestea, este primul astfel de caz în ultimii 100 de ani.
A fos acum 3 ani, si nu e usor nici la inaltime. Trebuie sa ai un parcurs identic, sa reusesti la fiecare din inaltimi fix din acelasi numar de incercari precum celalalt.
No uite. Anul asta americanul e imbecil si a refuzat sa faca share