Pentru că am văzut că apreciați articolele despre fotbal /s și pentru că acesta este un blog de tehnologie, zic să continuăm seria lor.
În seara aceasta avem unul dintre cele mai frumoase meciuri de la Euro 2024. Nu-i exclus ca meciul să fie mai frumos chiar și decât finala. De regulă finalele sunt mult mai tacticizate.
Eu mă declar favorit al nemților, însă realist vorbind cred că o să-i cam distrugă spaniolii. În afară de meciul cu Scoția, mi se pare că nemții nu au mai arătat ca acea echipă care a câștigat World Cup 2014. Da, sunt o echipă solidă, muncitoare, disciplinată, foarte bine pregătită fizic și mental, însă spaniolii par din alt univers la acest turneu. Spaniolii au ieșit cu brio dintr-o grupă mult mai grea decât cea a nemților și au făcut spectacol cu Georgia.
Spaniolii mi se par cei mai incomozi adversari peste care puteau da nemții. În fine, pronosticul meu este un 2-1 pentru Spania, însă nu m-ar mira ca scorul să fie mai mare.
Ah … și ar mai fi și Portugalia – Franța. Aici aș zice un 2-1. Franța a cam fentat fotbalul până acum, iar pentru Portugalia miza este mai mare pentru că Ronaldo își dorește cu orice preț să nu se retragă înainte de finală. Nu-mi place de el, dar cred că turneul final ar avea mai mult dramatism/spectacol cu o drama queen în teren până la final.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Cata dreptate ai avut ????????????
Salut! Imi doream sa se califice Spania, lucru care s-a si intamplat. Ce e drept insa, au fost favorizati in sensul ca Germania ar fi trebuit sa beneficieze de un penalty vizibil si de pe Luna. Cat despre Portugalia … Cand iti alegi adversarul urmator si traseul de urmat … cumva iti meriti soarta. Ca doar nu era Georgia echipa aia super puternica sa invinga o echipa precum a Portugaliei.
Se pare că nu a fost penalty acolo: “În a 2-a repriză suplimentară, nemții au cerut un penalty, după ce un șut al lui Musiala a lovit mâna lui Cucurella, dar arbitrul Anthony Taylor nu a oprit jocul. Englezului i s-a transmis apoi din camera VAR că Fullkrug, care jucase mingea, fusese în off-side.”
mai bine Spania :d