Sondajul de Sâmbătă: smartwatch sau brățară?

By | September 20, 2014

Sunt surprins de numărul mare de brățări și ceasuri “smart” pe care le văd la mâini. Ce-i drept, cele mai multe le văd la mâna corporatiștilor sau la mâna oamenilor care lucrează în industria telecom. Dar oamenii care le poartă există și trăiesc printre noi. E foarte ușor să nu le observi însă, eu am un ochi format pentru încheieturile mâinilor.

În ceea ce privește dispozitivele pe care le-am văzut, pe ambele segmente conduce Samsung. Atât în privința ceasurilor, cu Gear (n-aș ști să spun care model, seamănă toate între ele), cât și în privința brățărilor – activity tracker, cu Gear Fit. Cred totuși că am văzut mai multe Gear Fit-uri decât ceasuri.

Eu am avut ceas de mic așa că nu sunt atras de ideea unui smart watch. De fapt, port un ceas cu ecran tactil din 2008. Însă sunt persoane care nu au purtat ceas până acum și care sunt încântate de direcția asta nouă. Şi se crează deja o piață consistentă, pentru ambele tipuri de dispozitive.

Ceasuri: Samsung Galaxy Gear, Gear 2, Gear 2 Neo, Gear Live, Gear S, LG G Watch, Moto 360 și recent lansatul Apple Watch (am uitat ceva?)

Brățări: Gear Fit, Fitbit Flex, Fitbit Force, Jawbone UP și Jawbone UP24, Nike+ FuelBand sunt printre cele mai cunoscute.

Din păcate nu s-a inventat însă brățara care să mă facă să dau banii pe ea. Cea mai apropriată de ce mi-aș dori este Jawbone UP24, poate și pentru că este cea mai subțire. Brățara ideală ar trebui să fie în primul rând foarte subțire și rezistentă la apă. Cu toate astea, vreau să aibă un slot de SIM și un mini-display care să arate măcar ceasul. Astfel ar deveni într-adevăr utilă pentru că aș putea să las telefonul acasă și să mă duc la sală sau la baschet doar cu brățara la mână. Brățara ar putea căpăta funcționalități adiționale printr-o aplicație de smartphone foarte bine pusă la punct. Ca în cazul Jawbone.

http://youtu.be/UI4Cfdy_9KU&modestbranding=1&nologo=1&showinfo=0

[poll id=”52″]

Săptămâna trecută am demolat un mit. Se pare că majoritatea voastră copleșitoare este mulțumită de operatorul telecom pe care l-ați ales. Deci nu o să vă mai cred când vă plângeți 😀

Iar de acum încolo am o idee în plus pentru “Sondajul de Sâmbătă”. Propuneți voi un sondaj! Lăsați-mi un comentariu la acest articol, eu le analizez și le sondez. Sondajul trebuie să aibă legătură cu tehnologia. Dacă vă place, putem face așa pe viitor. Bineînțeles, o să mai adaug și eu sondajele mele. Vedem cum facem ca să fie toată lumea mulțumită.


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

3 comentarii la “Sondajul de Sâmbătă: smartwatch sau brățară?

  1. Ionuț Hw

    Nu știu dacă a mai fost sau nu, dar ar fi interesant un sondaj pe tema: Headphones sau Earphones în oraș, conectate la smartphone/mp3 player. Văd din ce în ce mai multă lume cu ditai căștile pe cap prin oraș și m-ar interesa un asemena sondaj.

    Reply
  2. Ionuț Hw

    Da, așa ceva, doar că respondenții să aleagă tipul dă căști pe care îl preferă atunci când ies din casă.
    😀

    Reply

Spune-ți și tu părerea: