Week-end-ul trecut am fost din nou în Sinaia și iar ne-am mirat de cât de normale sunt lucrurile aici.
Orașul este curat, sunt pubele de reciclare, fără mașini parcate aiurea pentru că sunt destule parcări iar poliția patrulează constant drumul principal.
Și dacă tot am avut un telefon cu camere bune la mine, am zis să pun câteva poze într-un articol.
Cazare
Am stat la Hotel Carpathia, care arăta decent pe afară și pe dinăuntru. Camerele în general curate, personal amabil, piscină și saună ok. Micul dejun a fost foarte variat și peste nivelul multor hoteluri din afară la care am stat.
Plimbare
Pentru că nu-l mai văzusem de la 14 ani, anul acesta am vizitat din nou Peleșul, doar la parter.
Impresionant. În 1900 avea electricitate, încălzire centrală, acoperiș retractabil și aspirator. O sută de ani mai târziu, încă mai avem case cu WC în curte.
Am făcut și un drum prin pădure, până la Stâna Regală. Nu prea este nimic de făcut acolo în perioada asta a anului. Am mâncat două ciorbe de cerb la un mini-restaurant (Maria Chalet parcă îi spune) și ne-am întors.
Mâncare
Ca de obicei, la restaurantul Tirol din Hotel Internațional, care nu a scăzut nivelul de când îl știm. Servire impecabilă, vinuri bune, meniu bine alcătuit.
Am încercat din nou coastele, care au fost și mai bune decât le știam inițial și pe care le recomand pentru că nu aveți cum să dați greș cu ele.
Am mai încercat un aperitiv cu camembert pane, pulpa de rață cu sos de ciuperci, pulpă de iepure și ceva interesant: rață prăjită în untură, sub un piure cu hrean. Toate au fost bune.
Pentru desert, vă recomand ștrudelul:
Am plecat vineri pe la ora 4.10 pm și am ajuns pe la 6.20 în fața hotelului. La întoarcere am plecat pe la ora 11 am și la 12.30 eram în parcarea de la Băneasa.
Dintre toate stațiunile de pe Valea Prahovei, Sinaia chiar merită un week-end. Dacă nu pentru plimbare, măcar pentru restaurantul Tirol 🙂
Samsung Galaxy S10+ este primit în teste prin programul Orange Smartphone Tester. Mâine public review-ul complet.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Sinaia este un oraș frumușel. Uimitor este că 20 de km mai sus, Predealul arată dezolant.
Restaurantul Tirol este și în București, tot în incinta hotelului Internațional.
Predeal, Bușteni, toate arată ca vai de ele, și nu oferă nimic în afară de schi sau drumeții.
Am fost și la restaurantul Tirol din București, dar n-ar nicio legătură cu cel din Sinaia. Decor banal, meniu banal, servire banală. Cel din Sinaia e mai spre fine dining, în timp ce în București cred că este folosit numai pentru nunți sau “meniul zilei” pentru clădirile de birouri din jur. Mai bine i-ar schimba numele, că îi afectează și reputația celui din Sinaia.
Orasul meu de suflet. O parte din copilarie acolo am petrecut-o, pe nevasta-mea tot acolo am cunoscut-o, intr-o tabara scolara din 1989. Din pacate, au inceput sa apara cladiri care n-au nici o legatura cu stilul arhitectural al orasului.. Cred ca la vara am sa ma rasfat o saptamana la Sinaia 🙂
Și eu, prima dată când am fost “la munte”, la Sinaia am fost 🙂
Legat de clădiri, cu excepția gropii care este chiar la intrarea în Sinaia, între Hotel Internațional și Hotel Carpathia, restul pare decent. Ba chiar mi-a plăcut că centrele comerciale și gheretele stradale le-au acoperit cu lemn, ca să arate toate în același stil.
Sunt cumva chipsuri langa coaste ?
Da, sunt făcute de ei.