Serviciile de food delivery sunt din ce în ce mai nasoale și cred că-i și din cauza noastră

By | July 9, 2021

Un prieten care are Glovo Prime mi-a povestit o întâmplare amuzantă. Bine, amuzantă pentru mine, nasoală pentru el. Ieri a fost a treia oară când a comandat de la McDonald’s mai multe, printre care și un meniu Big Mac, și nu a primit fix Big Mac-ul.

Serios, eu nu știu cum se poate întâmpla asta. Bănuiesc că în secret cineva de la Mc-ul respectiv îl urăște. Sau că un curier de pe zona lunii e mare fan Big Mac 😀

De fiecare dată a contactat Glovo, care s-a oferit să îi ofere un voucher în valoare de 13 lei. Ceea ce este un gest ok, dar nu rezolvă problema lui. În primul rând pentru că a rămas nemâncat, în al doilea rând pentru că nu poate comanda un Big Mac separat (că trebuie să plătească pentru comandă prea mică) și în al treilea rând, pentru că dacă chiar l-ar comanda, ar veni peste o oră. Chestia asta cu voucherul mi se pare ok dacă se întâmplă o dată. Dar dacă se întâmplă de trei ori deja e frustrant.

Apropo, nu știu dacă ați observat, dar Glovo pe lângă prețurile mai mari decât în restuarante, a început să bage taxă pentru orice. Pe lângă cost de livrare, unele restaurante adaugă taxă pentru ambalaj, apoi plătești taxă dacă e comanda prea mică, taxă dacă plouă afară, taxă dacă e joi șamd. Așa arata o comandă pe care am vrut s-o dau la ei și la care am renunțat:

M-aș fi așteptat că la Glovo Prime să elimine aceste taxe dar nu, elimină doar costul livrării.

Revenind la prietenul în cauză. Tot ieri, pe seară, i se face poftă de sushi. Comandă de la ceva numit Sushi Master, pe Bolt Food de data asta. A comandat trei produse și un sos, a plătit pentru toate. A primit în total un produs. Fără să fie anunțat, fără nimic. Pur și simplu i-au luat banii de pe card pentru toate trei și i-au trimis doar un produs. Apoi a trebuit să stea să discute el cu Bolt, să își ceară banii înapoi. Bani pe care i-a primit înapoi sub formă de voucher, că Bolt spune că nu poate să-ți vireze în cont doar o parte din bani, ci doar full refund. Mi se pare o mârlănie și asta.

Și am mai pățit și eu, dar chestii mai minore. Am încercat să comand și să dau tips înainte din aplicație, crezând că așa motivez omul să fie politicos și se parte ok cu mâncarea mea. Doar că acum nu mai sunt sigur că este o strategie bună. Cred că de fapt curierii merg pe principiul “heh, oricum mi-am luat banii în avans, nu mai am de ce să mă stresez”. La penultima comandă am primit cola vărsată peste crispy iar la ultima curierul era un pic deranjat de faptul că aplicația l-a trimis în spatele blocului, iar blocul nu are interfon și pe spate.

În fine, mi se pare că serviciile astea se nasolesc din ce în ce mai mult, iar o parte din vină o au utilizatorii. De ce spun asta? Pentru că am impresia că majoritatea se complac și acceptă servicii mediocre. Dacă piața ar fi fost exigentă de la început, nu s-ar fi ajuns aici. D-asta sunt și supărat pe Glovo, că ei au devenit acum liderii segmentului și nu fac altceva decât să adauge taxe, fără să îmbunătățească serviciile. Pare că acum a devenit un standard ca mâncarea să ajungă rece.

Și dacă înainte am ajuns la concluzia că plătești mai mult pentru ca mâncarea să ajungă mai târziu și rece, acum pare că începe să fie: “plătești mai mult pentru ca mâncarea să ajungă târziu, rece și nu toată.”. What’s next?!

Singurul sfat pe care îl am este să verificați înainte dacă restaurantul preferat nu are deja un serviciu propriu de livrări. Dacă nu, de fiecare dată când apelați la servicii de livrare să dați rating și să fiți exigenți cu el. Și în ultimă instanță, dacă experiența este nasoală, să nu mai folosiți acea aplicație.


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “Serviciile de food delivery sunt din ce în ce mai nasoale și cred că-i și din cauza noastră

  1. CatalinR

    eu chiar nu inteleg asta cu comandatul de fast food acasa.
    dupa ce ca mananci mizerii, macar fa un pic de miscare pana la restaurantul respectiv.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: