Vă spuneam anul trecut că sunt entuziasmat că HBO Max a decis să producă un serial cu spioni din Securitate, KGB, CIA și Ceaușescu. Un serial bazat practic pe povestea lui Pacepa, dar care este destinat publicului internațional. Inclusiv scenele cu replici în română sunt subtitrate. Ceea ce mi-a plăcut, pentru că eu sunt genul care preferă să vadă filmele cu volum mai jos și nu vreau să mă chinui să ascult ce se vorbește.
Pe 19 mai a apărut primul episod pe HBO Max și l-am văzut și eu. Apoi l-am văzut și pe al doilea.
Și ca să fiu sincer, mi-a plăcut. Alec Secăreanu joacă bine rolul lui Victor Godeanu, mâna dreaptă a lui Ceaușescu. Mi se pare cel mai bun actor din serial. Însă tot serialul mi se pare minuțios construit, palpitant și cu dialoguri credibile. Mi s-a părut că primul episod din Spy/Master a reușit să creeze acea atmosferă încărcată ca în poveștile părinților despre Securitate. Episodul este lent, dar destul de tensionat, iar asta m-a făcut să fiu atent timp de 50 de minute. E un slow burn care te ține în tensiune și îți dă senzația că se poate întâmpla ceva în orice moment.
Trebuie să vedeți măcar un episod, ca să vedeți cine îl interpretează pe Ceaușescu. Între noi fie vorba, nu mi se pare că se potrivește deloc. Toate scenele cu Ceaușescu și Elena mi se par off. Dar ce-i drept, cine ar putea totuși să-l imite 1:1 pe Ceaușescu? Care actor ar fi îndeajuns de potrivit încât să imite un dictator pe care oamenii îl vedeau zilnic la TV și căruia probabil că-i știau fiecare tic, fiecare gest al feței și modul în care pronunța fiecare cuvânt? Nu știu, eu am stat să mă gândesc cine ar fi fost potrivit și nu am ajuns la nicio concluzie. Poate doar Gigi Becali ar putea să-l joace pe Ceaușescu, dacă s-ar apuca de actorie 🙂 Serios, asta-i chiar o întrebare foarte bună. Cine credeți că ar putea să-l interpreteze cel mai bine pe Ceaușescu într-un film?
Dar altfel, interesant construit personajul Ceaușescu. Egocentric, cu defectele de vorbire specifice, cu paranoia, cu tot tacâmul, așa cum îl știm cu toții din povești.
În fine, povestea nu este identică cu cea a lui Pacepa, are un pic de ficțiune foarte fin presărată. Nu l-aș recomanda cuiva care se așteptă să vadă un film istoric sau “bazat pe fapte reale”, nici cuiva care vrea un super film de acțiune cu spioni și arme în stilul James Bond. L-aș recomanda însă celor interesați de acele vremuri. La fel cum vă recomandam și Marele jaf comunist.
Dacă-i ceva ce mi-aș fi dorit mai mult de la Spy/Master, ar fi fost să văd în film mai multe locuri celebre din București, recreate în stilul anilor ’80. În cele două episoade n-am văzut decât Casa Scînteii, pentru că serialul s-a filmat în mare parte în Ungaria (șoc!). Înțeleg însă că ar fi nevoie de CGI și de un buget foarte mare pentru a recrea aceste decoruri.
Eu am o slăbiciune pentru perioada comunismului, pe care încerc să o înțeleg cât mai bine, atât din poveștile alor mei, cât și din diverse filme și documentare. Așadar, o sa mă uit și la următoarele episoade. Și cine știe, dacă nu se întâmplă cum s-a întâmplat cu celelalte seriale produse în România de pe HBO Max, poate vedem și un sezonul 2.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
E un serial produs in asa fel incat sa poata fi digerat de catre publicul occidental, nu se respecta adevarul istoric dar oricum e doar inspirat din fapte reale, unele personaje cum e de exemplu Ceausescu nu sunt credibile dar oricum nu ar fi fost interesante pentru publicul tinta asa ca s-a preferat exagerea stereotipurilor despre ele, singurul merit pe il pot recunoaste este faptul ca au reusit sa suprinda perioada si viata aceea de spion al blocului comunist.
“Însă tot serialul mi se pare minuțios construit, palpitant și cu dialoguri credibile.” Pe bune? Sotii Ceausescu sunt ridicoli dar nu ca actorii au vreo vina, ci ca sunt pusi sa spuna niste replici de desene animate. Iar faza cu Godeanu care ii spune Elenei ‘Ce are Nicu?’ Nicu? Pai ce se trageau de bracinari? Era din familie? Ceauseasca, cand vorbea despre Ceausescu cu oricine spunea ‘Tovarasul’. Ea ii spune ‘Nicu’. Atat. Pacat ,putea sa iasa ceva mai bun . Nu trebuiau decât sa studieze niste dosare si arhive. Da, sunt profesor de istorie, am 50 de ani si sunt burdușit de studiul comunismului.
Când am spus de dialoguri credibile mă refeream la faptul că nu este genul de film cu înjurături din acelea cenzurate în stilul în ce ar traduce Irina Margareta Nistor. “Sfinte Sisoie!” și alte asemenea 🙂
Eu zic că nici actorii nu-s cei mai fericiți în cazul soților Ceaușescu. În ochii lui Ceaușescu mi se pare că se vedea un pic de nebunie de fiecare dată când vorbea, plus stilul acela dictatorial de a scuipa cuvintele. În film, actorul pare mai degrabă debusolat și ușor senil. Iar ea mi se părea o țărancă/țață în viața reală, pe când actrița mi se pare prea cizelată pentru rolul Elenei Ceaușescu.
Scena respectivă mi s-a părut și mie trasă de păr, da. Probabil că regizorul forțează nota ca să dea impresia că Godeanu era efectiv în sânul familiei și își permitea astfel de limbaj.
Cum am zis și eu în articol și cum zicea și Alexandru mai sus, realitatea este că noi nu suntem în target. Așa că este normal să observăm aceste lucruri și să nu ne convină. Pentru publicul occidental vor trece neobservate.
P.S: Felicitări pentru meserie! 🙂 Dacă m-aș fi făcut profesor, profesor de istorie mi-ar fi plăcut să fiu. Eventual la gimnaziu.
Clar, a fost “fabricat” sa poata fi digerat de alt gen de public.
Ce inalt functionar german, afiliat Stasi, ar fi avut menajera musulmana?
Existau refugiati musulmani in Germania in anii ‘80-‘90, care puneau la cale atentate teroriste?
Dar moschei?
Ce femeie musulmana si-ar trada fratele si sotul, chiar stiind ca sunt infractori sau teroristi?
O afiliata Stasi si functionar de stat cu masina galbena? Cand trebuiau sa para invizibili?
Dupa fuga sotului, la intalnirea cu fostul iubit, imbracata in costum roz? La fel, ca sa fie invizibila, de nerecunoscut si fara expunere in situatia data?
Extragere din US Embassy?
Berlinul pare locul de joaca al spionilor de toate natiile si acasa pentru teroristi.