Se întâmplă ceva ciudat în Moldova

By | December 6, 2013

Nu sunt eu mare expert, dar am făcut legătura între 3 chestii pe care fie le-am văzut la TV fie le-am auzit recent la radio:

  1. Băsescu declară cât se poate de clar și răspicat că vrea unirea României cu Republica Moldova.
  2. Limba română a devenit ieri limba oficială în Republica Moldova
  3. Tot ieri a fost tipul ăsta în Basarabia:

E curios ce se întâmplă. Moldovenii nu erau mari prieteni cu americanii. În schimb românii cam dansează după muzica de la Casa Albă.

Legat de unire, nu sunt nici pro nici contra. Istoria arată că țara mai devoltată o va duce mai rău după unire. Dar nu mi-ar păsa așa mult de aspectul ăsta dacă am câștiga teritoriu. Am întrebat de-a lungul timpului toți basarabenii ajunși în România dacă își doresc unirea. N-am primit niciun răspuns clar, de genul: “da frate, sunt trup și suflet pentru unire”. Majoritatea spun “Bă, e greu în Basarabia”.

Luna trecută un băiat cam de 18 ani mi-a împărțit un manifest pro unire la metrou. “Ce tare, ești de peste Prut?”, îl intreb eu. Iar el răspunde mândru: “Nuuu, eu-s de aici din București”. N-am mai zis nimic. Uneori mi se pare că doar noi ne dorim unirea. Nu ar trebui să-i lăsăm pe ei să se lupte pentru asta, decât să-i luăm noi cu japca?

Foto:  ©  | Dreamstime.com


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “Se întâmplă ceva ciudat în Moldova

    1. revo Post author

      Costi, este extrem de irelevant ce spune un politician. Eu aș vrea să văd o masă de oameni mai mare care să spună că vrea unirea. Nu neapărat din Moldova, poate le e frică să facă ceva acolo. Dar măcar niște Basarabeni care sunt stabiliți în România.

Spune-ți și tu părerea: