Față de tradiționala serie S, Samsung a lansat în ultimii ani și gama S FE, adică Samsung S20 FE și S21 FE, unde FE vine de la “Fan Edition”.
Totuși, strategia Samsung pentru S21 FE este complet diferită față de S20 FE. Să vă explic puțin, că mi se pare interesant de știut dacă vreți un telefon nou anul acesta.
Diferențele între S20 și S20 FE
S20 FE a fost o versiune doar cu “dotări esențiale” a lui S20. Dacă S20 avea spate de sticlă, S20 FE a fost primul cu spate din plastic. Glasstic, cum îi zic ei sau plasticlă, cum îi zic eu. Ca plusuri, S20 FE are un display mai mare, de 6.5 inch, dar Super AMOLED (tehnologia mai veche), cu rezoluție mai mică față Dynamic AMOLED (ultima tehnologie) al lui S20 de 6.2 inch, cu rezoluție mai mare), la care se adaugă senzor de amprentă optic în display loc de ultrasonic, baterie mai mare (4500 mAh față de 400 mAh), procesor Snapdragon în loc de Exynos. Minusurile sunt mici diferențe la cameră: cea principală este la fel însă diferă ușor cea de zoom (e mai bună la S20 simplu) și cea ultra-wide. Pe lângă asta, S20 filmează 8K, pe când S20 FE nu.
Daaar…. S20 FE este mult mai ieftin decât S20 simplu, ceea ce în opinia mea și a multora îl face un best buy. Din această cauză l-am recomandat în 2021 și în continuare îl consider un best buy și pentru 2021.
Diferențe între S21 și S21 FE
Cu S21 FE însă lucrurile stau însă diferit. Dacă S20 FE l-aș fi văzut ca pe o versiune a lui S20 standard, aș spune că S21 FE este un telefon diferit față de S21 normal. Adică mai bun din punct de vedere specificații. E undeva la mijlocul drumului între S21 normal și S22, care se va lansa în curând. Iată specificațiile puse într-un infografic mișto:
Concret, față de S21 normal, versiunea FE are un display mai mare (6.4 față de 6.2 inch), dar de aceeași tehnologie de data asta: Dynamic AMOLED 2X. Are același spate de plasticlă, pentru că și S21 tot de plastică îl are (da, îmi place să folosesc cuvântul ăsta). Aceeași diferența cu senzor de amprentă optic față de ultrasonic (aici sunt păreri împărțite cu privire la care este mai bun). La fel ca FE-ul de anul trecut, vine cu Snapdragon și 6GB RAM în loc de Exynos și 8 GB RAM. Știu că întotdeauna au fost persoane care spuneau că preferă Snapdragon față de Exynos. Ei bine, dacă acest aspect este foarte important pentru voi, de acum încolo mergeți pe seria FE. În rest, iar sunt diferențe minore la cameră (camera de zoom mai bună la S21 normal), dar de data această și S21 și S21 FE filmează 8K (nope!), iar S21 FE vine și cu un mod mai bun de fotografiere pe timp de noapte. Din primele informații, se pare că S21 FE are o cameră mai bună per total decât S21 simplu.
Iată și variantele de culori. Toate sunt mate. Cu excepția negrului, mie celelalte mi se par cam meh.
Singura problemă? De data aceasta S21 FE nu este mai ieftin față de S21 normal, ci mai scump. Prețul probabil că va fi între cel al lui S21 și cel al lui S22. Aflăm curând.
Părerea mea este că Samsung încearcă diferite combinații ca să vadă ce configurații merg mai bine la public, dar sunt momente în care aceste schimbări creează un pic de confuzie.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Le merge bine
“Profitul Samsung a crescut cu 52%, la cea mai mare valoare trimestrială din ultimii patru ani “