Hands on cu Samsung Note10+ în România

By | August 26, 2019

Am fost la evenimentul de lansare pentru Samsung Note10 și Samsung Note10+ în România și m-am jucat câteva momente cu cel din urmă.

Aveți mai jos un video în care întorc telefonul pe toate muchiile și apoi spre finalul lui am filmat pe cineva care demonstrează cum funcționează S Pen-ul:

Note10+ este un telefon foarte bine construit, care are display-ul aproape din muchie în muchie, lăsând pe partea frontală doar un spațiu foarte mic nefolosit. Având în vedere că dispay-ul acoperă 91% din suprafață, chiar arată ca și cum ai ține doar un display în mână.

samsung note 10 romania

Apropo, deși este un telefon foarte mare, nu mi s-a părut incomod de folosit. Ca dimensiuni este aproape identic cu Note9. Sunt diferențe de sub un milimetru pe lungime și lățime, iar ca grosime, Note10+ este aproape cu 1 mm mai subțire. Sper ca Samsung să fi rafinat destul de bine algoritmii astfel încât telefonul să nu detecteze și marginile palmei care intră în contact cu display-ul.

Toate butoanele (de volum și power) au fost mutate acum pe partea stângă a telefonului. Cred că aceasta este cea mai “șocantă” schimbare. Probabil va necesita un pic de acomodare.

note 10 romania

Camerele foto principale (de pe spate) nu mai sunt dispuse orizontal ca vizorul lui Robocap și sunt puse asimetric, într-un totem în unul din colțurile telefonului.

note 10 plus romania

Culoarea de pe spate este stridentă, mă duce cu gândul la un glob disco. Eu nu știu dacă l-aș prefera cu această culoare, dar sunt convins că se va vinde bine. Cel mai bine am surprins culoarea (și textura de sub sticlă) în poza de mai jos:

samsung note10+ romania

Încă o schimbare este lipsa jack-ului audio, care acum a fost înlocuit cu USB Type C. Ce să zic, eu am trecut deja de mai bine de un an la Type C și nu-i așa de rău. În majoritatea timpului folosesc niște căști Sony wireless și sunt mulțumit de ele.

note 10 mufa usb type c

În final, cea mai bună veste este că S Pen-ul are mai multe funcții atunci când este folosit ca o telecomandă pentru camera foto. Dacă înainte putea fi folosit doar pentru declanșare, acum poți comuta între cele două camere, poți schimba modurile de fotografiere și poți chiar să dai zoom. Cu siguranță l-aș folosi pentru declanșare, însă pentru celelalte funcții rămâne de văzut. Am filmat o persoană folosindu-l (vezi video) și pare ca și cum Harry Potter învață să facă trucuri noi cu bagheta.

Pe lângă Note10+ care este adevărașul urmaș al lui Note9, Samsung a mai lansat și Note10, care este o versiune cu 700 de lei mai accesibilă. Am explicat în alt articol care sunt diferențele între Note10 și Note10+. Personal, și între Note9 și Note10, tot pe cel din urmă l-aș prefera.

Și în final, iată și prețurile:


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: