Samsung a lansat aseară în România noua gamă de televizoare SUHD cu Quantum Dot Display. Ce mi s-a părut interesant și diferit față de restul evenimentul cu care ne-a obișnuit Samsung până acum a fost schimbarea totală de strategie cu privire la prezentarea produsului.
Dacă vă aduceți aminte, Samsung este acel producător de electronice care încearcă din răsputeri să fie copilul popular. Ca o consecință a acestui lucru, în multe prezentări amfitrionul crează artificial nevoia pentru anumite funcții ale produselor lor. Cu toate astea, prezentarea noilor televizoare a fost despre cu totul altceva. Şi nu o să vină să credeți, dar a fost despre … specificații.
Serios, a fost un om pe scenă care s-a străduit să explice pe înțelesul tuturor ce înseamnă fiecare termen din foaia de specificații. Pe scurt, calitatea imaginii va fi asigurată prin combinația dintre ecranul de 10 biți Quantum Dot cu dimensiunea pixelilor de 3-7 nanometri și HDR 1000 (luminozitate de 1000 de niți).
Pe lângă asta TV-urile au o versiunea nouă de Smart HUB și telecomandă Samsung Smart Control (de la seria KU6400 în sus parcă), ce poate recunoaște toate dispozitive precum set-top-box-uri, console sau home theater.
Iată și cele două televizoare prezentate:
Samsung KS9002 – Quantum Dot Color, HRD 1000, Peak Illuminator Ultimate, Ultra Black, SUHD Remastering Engine, Supreme UHD Dimming și PQI 2400.
Samsung KS702 folosește aceleași tehnologii, doar că are PQI 2200 și aceeași problemă de design ca și televizorul meu. PQI-ul este doar un indicator subiectiv inventat de Samsung pentru a face mai bine diferența între televizoarele din gamă. Vine de la picture quality index.
Bine, prețul pentru cele două modele este undeva în jurul a 9.000 de lei. În realitate, pe noi ne intereseză seria KU6000 sau KU6100. Să vedem care dintre ele va ajunge la 2.000 de lei după ce va fi redus de Black Friday la eMAG 🙂
UPDATE – Un tabel cu o comparație între toate modelele din gamă – de la seria KU6000, până la KS9800. Click dreapta și “Open in a new tab” pentru imaginea la rezoluție maximă:
Urmează să ne convingem în perioada imediat următoare care este motivul pentru care prezentarea Samsung a gravitat în jurul specificațiilor și nu în jurul funcțiilor. Sper că nu din cauza lipsei de imaginație la capitolul “funcții noi”.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Contrast : Ultra Black.
Ba da chiar atat de greu le e sa scrie Contrast 1000:1 sau 3000:1 sau 500:1 cat naiba o fi? De ce avem standarde pentru a masura contrastul? Ca sa le aruncam la gunoi si sa aruncam cu marketing bullshit in schimb? Nu merge asa 🙂
Quantum Dot Color – Iarasi, exista sRGB, AdobeRGB, DCI-P3, CIE 1931 samd. Alea sunt importante, degeba ai tu quantum dot daca televizorul in final acopera doar 50% din spectrul sRGB.
Si uite asa fara sa am idee despre detaliile obiective ale displayului din televizor, nu am cum sa imi fac o parere impartiala si informata corect despre el. Asa ajung sa aleg alt producator care poate ca are displayul mai slab, dar daca stiu de la bun inceput detaliile legate de contrast, rata de refresh si spectrul culorilor am o idee mult mai buna in ce ma bag.
Ultra Black……Bullshit 😀
Contrast mai ai șanse să găsești pe undeva scris în clar, la gama nouă variază între 6600:1 și 6900:1. Dar să găsești pe undeva scris color space … sunt șanse și mai mici. KS9500, care este un TV de 9.000 de lei, îți dai seama că stă bine: peste 90% DCI P3 și 60-70% Rec 2020.
Nici ceilalți producători nu prea le scriu. Crezi că le-ar conveni să se vadă că TV-ul din linia 2016 are același contrast și aceeași luminozitate ca cel din 2014? 🙂