Ryanair schimbă numele avioanelor Boeing 737 Max

By | July 17, 2019

Chiar mă gândeam ce se va întâmpla cu avioanele Boeing 737 Max după ce lumea începe să uite știrile legate de cele două prăbușiri. Cine ar mai vrea să zboare cu un astfel de avion după cele întâmplate? Cum va convinge Boeing călătorii că au rezolvat problema și că avioanele lor sunt sigure?

Se pare că strategia Boeing și a operatorilor este schimbarea numelui din 737 Max în altceva. Au apărut deja fotografii cu unul dintre cele 135 de avioane comandate de Ryanair, denumit “737-8200”:

Acum, sunt mai multe teorii la mijloc. Alte surse spun că 737-8200 nu este un nume nou, și că pe site-ul Boeing acesta este o versiune a lui Boeing 737 Max 8, adaptat pentru operatorii low-cost. Totuși, ambele avioane care s-au prăbușit au fost 737 Max 8, deci nu știu ce relevanță ar avea această informație.

Deocamdată nici Ryanair nici Boeing nu au comentat pe baza acestei informații. Părerea mea? Având în vedere că Ryanair a comandat atât de multe avioane 737 Max 8, cred că acesta este unul dintre ele. Sunt convins că intenționează să le redenumească pe toate și să le folosească după ce se va ridica interdicția.

Între timp, vă reamintesc că și Tarom a comandat 5 avioane 737 Max 8. După ce că s-au chinuit atâta timp să împrospăteze flota, când în sfârșit au plasat o comandă, au ales un avion cu probleme. Cea mai recentă știre spunea că avioanele comandate de Tarom încă nu au fost construite și că urmează să se livreze cel mai devreme prin 2023.

În concluzie, se dă următorul scenariu: se ridică interdicția și la o lună rezervi un zbor și constați că vei zbura cu un 737 Max 8. Ce faci? Te încumeți?


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: