România va deveni țara cu cele mai multe mașini electrice din Europa

By | January 6, 2017

Am dat peste un articol pe Automarket, în care sunt dezbătute promisiunile în domeniul auto ale noului Guvern. Ne așteaptă planuri mărețe, vă spun! Se vorbește acolo despre subvenție de 10.000 de euro pentru mașini electrice:

“Vom extinde Programul Rabla destinat achiziției de mașini electrice astfel încât, în perioada 2018-2020, peste 100.000 de români să beneficieze de acest program și să-și achiziționeze o mașină electrică. Valoarea voucherelor pentru o mașină electrică va fi de 10.000 euro. Vom extinde programul pentru finanțarea stațiilor de alimentare pentru mașini electrice astfel încât, la 1 ianuarie 2020, pe teritoriul României să fie funcționale cel puțin 20.000 de puncte de alimentare instalate în rețea”

M-am prins, facem cum am făcut cu internetul. După ce am stat zeci de ani în epoca medievală, ne-am pus direct fibră optică și 3G. Așa și cu autostrăzile, nu om fi fost noi 20 de ani în stare să tragem un drum fără gropi. Dar măcar acum băgăm 20.000 de stații de încărcare. Să plângă și nemții de ciudă, care acum au doar 18.000.

Bun … 100.000 de mașini electrice în 4 ani, asta înseamnă cam 25.000 pe an. Ia să vedem, acum câte avem? Pfoa, avem deja 16 mașini electrice vândute în 2016! Grosul a trecut, suntem în grafic.

Ar mai fi o singură problemă. Cu ce bani finanțăm tichetele de 10.000 de euro? Ah, nu prea știm. Că până acum, pe celelalte le finanțam cu Timbrul de Mediu, care, zic ăștia de la U.E., ar cam fi ilegală.

La naiba! Noi am vrut, dar U.E. nu ne lasă să facem nimic! Soroș e de vină!


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

3 comentarii la “România va deveni țara cu cele mai multe mașini electrice din Europa

  1. Andrei

    Sa vezi cand or da drumul la lapte si miere cum va fi. Chiar daca o sa avem toti masini electrice o sa derapam de la miere…. dar macar nu murim de foame.

    Reply
  2. Mihai

    Desi am incredere ca verifici informatiile pe care le postezi pe blog, asta am crezut ca este o gluma de genul TNR. Am verificat autenticitatea acestei aberatii si am gasit-o postata in Monitorul Oficial :))
    HOTĂRÂRE nr. 1 din 4 ianuarie 2017 pentru acordarea încrederii Guvernului
    http://www.monitoruljuridic.ro/act/hot-r-re-nr-1-din-4-ianuarie-2017-pentru-acordarea-ncrederii-guvernului-emitent-parlamentul-publicat-n-185463.html

    Stiam eu ca nu sunt visator cand mi-am pus in gand ca urmatoarea masina sa fie electrica. Mai am rabdare 2-3 ani sa faca si cateva mii de km de autostrada si ma inscriu pentru un voucher sa imi iau modelul 3 de la Tesla.

    Reply
  3. dw

    Hai sa ne uitam la masinile electrice, majoritatea merg cu o incarcare 120km , Tesla e alta poveste ajunge la 400 km.
    Cei care au masini acuma condus poate 20-40 km in medie pe zi pana la munca si inapoi acasa. O masina electrica are un consum de 18 kwh la 100 km ( nissan leaf, fiat E500, VW Electric) la un pret pe kwh de 0.5 lei am avea un cost de 9 lei/100 km. O masina similara pe motorina cu consum mediu de 5 l/100km si un pret de 5 lei/litru am avea un cost de 25 de lei.
    Pentru zonele aglomerate din orase ar fi o solutie foarte buna, se reduce si poluarea. Dezavantaj ca ai putea folosi masina doar in oras si ar fi cam imposibil sa iesi cu ea din oras.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: