Recomandare de căști de gaming best buy: HyperX Cloud Alpha după un an de folosire

By | June 29, 2021

Anul trecut, când am văzut că intrăm în lockdown, am zis că trebuie să mă pun serios pe treabă. Așa că mi-am instalat Counter-Strike:GO și m-am apucat, ca orice adult responsabil, să îmi caut periferice de gaming.

Am început cu căștile. Și pentru că nu mai am 16 ani, am vrut ceva cât mai simplu și eficient. Fără iluminat urechi în culori RGB, fără sunet 7.1, fără amplificare pentru diverse sunete șamd. Am ajuns la HyperX Cloud Alpha, care mi-au fost recomandate de mulți drept fiind minimul necesar și best-buy-ul în domeniu.

Ce-i mișto la ele?

  • Drivere Dual Chamber

Din câte știu, HyperX au fost primii care au făcut asta pentru căști de gaming. În loc de un singur difuzor clasic care să emită toate cele trei frecvențe (joase, medii, înalte), ei au creat un fel de camere de rezonanță și au separat astfel “traseul” frecvențelor către ureche.

Concret? Dust2, Bombsite B. Dacă stau la mașină eu aud foarte bine pașii din tunel sau dacă cineva își încarcă arma / face zoom cu AWP-ul chiar dacă cineva de la mine trage cu M4A1-S cu silencer (deci cu bass) sau cu AWP din back of site. Am câștigat multe runde în care eu am rămas singur în B și am țipat la echipă să facă rotație rapidă după ce am auzit mai multe seturi de pași în tunel.

Pe Inferno îi pot auzi și localiza de jos foarte bine în apartamente și îmi pot da seama dacă încearcă să se ducă în Boiler sau în Pit. Pe Mirage pot localiza foarte precis din bombsite A pe unde sunt împrăștiați pe Mid, pe Nuke tot nu-mi pot da seama dacă au plantat A sau B dar cred că-i din cauza sound engine-ului prost de la CS:GO.

  • Headband, cadru de aluminiu, pad-uri detașabile

Au cadru de aluminiu, nu de plastic, deci ar trebui să fie mai rezistente. Totuși, nu sunt și mai grele sau incomode. Headband-ul le face confortabile pentru 3-4 meciuri unul după altul (adică 3 ore de folosire). Le-a folosit și Alice pentru call-uri la muncă, deci le-aș caracteriza drept ușoare și confortabile, în ciuda dimensiunilor. Așa arată puse pe cap:

Am căutat specific să fie cu pad-uri detașabile, că am aruncat multe căști bune din cauză că pad-urile se fărâmițau și îmi lăsau mizerie neagră pe ureche. Deocamdată pad-urile nu s-au decojit, chiar și după un an.

 

  • Microfon detașabil, cablu cu control de volum și mute, detașabil și “prelungibil”

Calitatea sunetului în Discord ar putea fi caracterizată de ceilalți coechipieri drept “bă, de ce te auzi așa de tare?” sau “vezi că te-am dat mai încet pe Discord”. De asemenea, pare că acel burete pus peste vârful microfonului face o treabă bună la filtrat zgomote. Ceilalți nu prea aud alte zgomote din casă. Nu se aude decât atunci când beau bere sau mănânc chips-uri sau chestii care crănțăne.

Cablul cu material textil la exterior are control de volum, în caz că nu aveți rotiță rapidă pe tastatură. La cablul cu mufă pentru microfon + sunet se poate adăuga un cablu cu 2m mai lung, care împarte mufele în două: una verde pentru căști, cea verde pentru microfon.

hyperx cloud alpha gold

Ce nu-i mișto la ele?

O singură dată într-un an s-a întâmplat să se audă una dintre căști. După ce am răscolit toate setările din CS:GO, Windows, placă de sunet șamd, am mișcat de rotița de volum de pe fir și sunetul a revenit pe ambele căști. De atunci nu s-a mai întâmplat dar trăiesc constant cu teama că s-ar putea defecta ceva acolo, care să facă perechea de căști inutilizabilă.

Un alt aspect (care nu este vina căștilor), este că anumite laptopuri nu vor recunoaște acel jack unic pentru sunet+microfon și microfonul nu se va auzi. Am explicat aici mai pe larg ce am făcut. Între timp s-ar putea sa fi găsit o rezolvare pentru a folosi jack-ul simplu, dar mi-a fost lene să o investighez.

Și? Cum se aude muzica?

Știu că mulți vor căști de gaming, dar să fie bune și pentru muzică. Deci? Cum se aude muzica pe HyperX Cloud Alpha? Deși sunt mulți care spun că muzica se aude fenomenal, eu aș spune că se aude … nu rău. Nu le-aș recomanda pentru muzică. Mi se pare chiar că cele vechi Philips-uri din seria SHP se auzeau mai bine. Și mi se pare că în încercarea de a găsit o pereche de căști care să le facă bine pe ambele s-ar putea să vă alegeți cu unele care nu fac bine nici una nici alta. Dacă vreți ceva care să fie ok și pentru muzică, puteți încerca ceva de la ASUS ROG cu DAC-uri ESS. Nu costă decât de 3 ori mai mult 🙂

În concluzie, dacă vreți niște căști de gaming care să fie best buy și să nu dați banii și pe brizbrizuri, decât pe ce contează, alegeți HyperX Cloud Alpha. Prețul corect este undeva pe la 370-400 lei. Mie mi se pare că aici este un sweet spot. Posibil să găsiți căști mai ieftine care să fie de proastă calitate sau căști mult mai scumpe, dar care să nu ofere ceva cu adevărat în plus de acești bani. Umblă vorba că nici toate căștile din gama HyperX Cloud (*cough*, HyperX Cloud II) nu sunt la fel de bune precum Cloud Alpha, deci nu aș ști ce să vă spun despre celelalte modele.

Eu am varianta limitată HyperX Cloud Alpha Gold, dar care pare că nu vine cu nimic în plus față de varianta inițială (cele roșii). Așa că alegeți oricare dintre ele în funcție de preț.


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: