Puține detalii despre Webstock

By | September 24, 2013

Mai sunt 4 zile până la prima ediție de Webstock la care voi participa și eu. Vinerea asta, dacă un avion lovește Marriott-ul, online-ul românesc își va găsi sfârșitul iar jurnaliștii vor ieși în Piața Universității de bucurie 🙂

Dacă meșteriți la un blog și încă n-ați făcut-o, încă mai puteți solicita o acreditare care să vă asigure participarea gratis. Sunt și locuri la micro-conferințe pentru specialiștii social media și locuri pentru companii.

Eu voi fi acolo toată ziua ca blogger acreditat însă voi fi atent cu precădere la micro-conferința despre “Blogging & Social Media“. Sunt curios ce are Vali de spus, pentru că deși este primul blogger pe care l-am citit vreodată, n-am avut ocazia să-l văd cum se desfășoară live până acum. Pe Radu l-am întâlnit deja și știu la ce să mă aștept de la prezentarea lui. Serioasă, clară și bine documentată.

Sponsorii au pregătit și diverse side-quests pentru participanți:

Vodafone oferă un pachet Vodafone Smart Mini si un HardDisk de 500GB pentru o poveste despre inițiativă. Sunt curios cine va câștiga, în general online-ul e plin de oameni cu inițiativă.

Staropramen va organiza petrecerea de după și va aduce un caricaturist care face un portret în 2 minute. Interesant, eu am deja o caricatură făcută de Octav. Portretele nu m-au atras niciodată, nici măcar când eram mic și întâlneam câte un artist prin Cișmigiu. Nu cred că este cineva în stare să mă reproducă.

Zonga face o chestie tare. Poți propune o melodie care să apară în playlist`ul acelei zile, folosind tagul #webstockmusic pe facebook. Spunți repede ce ați vrea să se audă la Marriott. Buză Lăutaru’ sau Slayer?

BitDefender – last but not least – ei sunt prezenți la toate evenimentele de online. Deja am protejate toate calculatoarele din casă și pe cele ale prietenilor 🙂

Ne vedem acolo!


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: