Psihologia poporului român

By | December 1, 2017

Studiile arată că indivizii sunt de cinci ori mai predispuși să creadă stereotipurile negative decât informația pozitivă. Mai grav decât atât, avem încredere mai mare în persoanele care răspândesc informații negative.

Și acum, să punem asta în context:

(…) Încrederea scăzuta în oameni, care duce la o lipsă de cooperare pentru acțiuni colective în beneficiul comun, și tendinta de distorsionare a realitații prin exagerarea atît a pozitivului (prin emoționalitatea ridicată), cît și a negativului (prin scepticism sau cinism). Dacă am redobîndi încrederea în oameni și am reduce exagerările în evaluările pe care le facem, atunci am realiza acțiuni colective în beneficiul tuturor, în cadrul cărora ne-am putea valorifica la maximum potențialul foarte bun pe care îl avem ca popor. – Pshiologia poporului român – Daniel David

Din punctul meu de vedere, combinația factorilor de mai sus ne-a adus în punctul în care suntem acum. Pentru că este atât de ușor să te folosești de aceste metehne pentru a contura o strategie de marketing. Spune-i românului că merele tale nu sunt stropite cu motorină și deja i-ai plantat sămânța de neîncredere. Nu conteaza că i-ai spus o prostie. Le va cumpăra mai degrabă pe alte tale decât pe ale celui de lângă tine, care le laudă doar că sunt sănătoase.

Aplicând la scară largă, nu știu dacă ați văzut, dar multe alegeri proaste făcute de poporul român au fost impulsionate de ne încredere, de frica de ceva necunoscut, abstract. Exista un anumit partid care capitalizează de fiecare dată pe acest principiu. În ’89 era frica de teroriști și agenți externi, a urmat frica de tehnocrați și soroșiști, iar acum s-a inventat statul paralel. Și românii se lasă păcăliți de fiecare dată.

Asta mi-ar plăcea să se schimbe la poporul român. Să aibă curaj să gândească pragmatic și să facă alegeri conștientizând de unul singur dacă într-adevăr există riscuri și în caz că există, dacă nu cumva acestea merită asumate. Să ne fure cineva țara? Cine? E ca și cum ți-ar fi frică să nu-ți fure cineva Dacia 1300 din parcare, când lângă ea sunt numai BMW-uri.

Asta în loc de “la mulți ani“.


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Un comentariu la “Psihologia poporului român

  1. Calin

    Da, subscriu … dar totusi … in momente de maxima luciditate … il avem slava Domnului pe Johannis Presedinte …
    hai sa ne imaginam un “nicolicea” sau ” serban nicolae” presedintele Romaniei …

    Reply

Spune-ți și tu părerea: