PSD a câștigat toate primăriile din București. Cum s-a ajuns în situația asta?

By | June 6, 2016

Mie încă nu îmi vine să cred în ce ocean de ignoranță ne scăldăm. Anticipam victoria lui Firea ca primar general însă nu mi-am închipuit vreodată că PSD va trece în palmares și toate primăriile de sector. Cu alte cuvine, nu-i credeam pe bucureșteni atât de proști. Şi aici sunt două feluri de proști: cei care au votat cu PSD și cei care nu au votat cu nimeni.

Primii au așezat la masa lor un hoț care i-a furat timp de 20 de ani, ca să îi mai fure încă 4 ani. Dacă până acum acest lucru putea fi socotit drept o naivitate, argumentele concrete oferite de DNA demonstrează că nu este naivitate, ci prostie cronică. Dar cei cu adevărat speciali sunt cei care n-au votat cu nimeni pentru că se cred mai inteligenți. Am explicat aici de ce.

Sunt mai mulți factori care au dus la victoria pe linie a PSD-ului, începând inutilitatea lui Klaus Iohannis ca președinte. Oamenii care l-au votat atunci sunt atât de dezamăgiți de alegerea făcută încât s-au simțit trădați. Dar uită bineînțeles că alternativa ar fi fost Victor Ponta. Eu aș face aceeași alegere și acum.

Cealaltă problemă este că șefii PNL din momentul de față sunt mai proști decât prevede legea. Trebuie să fii cu adevărat incapabil dacă ai nevoie de patru încercări pentru a propune un candidat pentru primărie. Şi când îl propui, să fie un candidat cu carisma unei imprimante stricate. Pe lângă asta, toată strategia PNL-ului în campanie a fost să atace contracandidații: “Votează-mă pe mine! Firea e femeie! Nicușor Dan e finanțat de gorilieni!”

Şi apropo de Nicușor Dan, nici el nu a făcut mare brânză în campanie. A folosit exact aceeași strategie cu care a mai pierdut și înainte, nu a fost în stare să ajungă la mai mulți alegători. Uitați-vă în schimb la Clotilde Armand. S-a zbătut cu adevărat pentru a câștiga. Nu există om în sectorul 1 care să nu fi auzit de ea. A ajuns de la 0% popularitate la 30% în câteva luni, față de Nicușor Dan care se chinuie de 10 ani.

Colac peste pupăză, votarea s-a suprapus și cu ditamai concertul din Piața Constituției. Au fost vreo 30.000 de oameni acolo, cifră care contează atunci când diferența dintre Firea și Nicușor a fost de 60-70.000 de voturi.

De ce scriu acum toate astea?

Pentru că mi-e frică. În toamnă vin alegerile parlamentare, aolo este miza cea mare. PSD-ul se va pune pe treabă până în toamnă, va planta panseluțe, va vopsi garduri, va mătura străzi, va consolida biserici, orice ca să ia ochii la fraieri. Şi după cum se vede, fraierii sunt chiar ușor de prostit. Să vedeți după taxe în plus ca să mai scoată de-o mărire de pensii pentru parlamentari, poate mai țineți minte de pe vremea lui Ponta. În plus, de la Gabi Firea primar până la Gabi Firea preșendinte nu-i cale atât de lungă. Mai puțin de 4 ani, ca să fiu exact.

Poate vreți să ieșiți și voi la vot în toamnă, mai ales că până atunci se termină și sezonul 7 din Game Of Thrones.


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

10 comentarii la “PSD a câștigat toate primăriile din București. Cum s-a ajuns în situația asta?

  1. Ciprian

    Pana sa iasa ei in strada trebuie sa iesim si noi de pe Facebook. Am incercat din nou cu Facebook ca la prezidentiale, dar degeaba.
    PSD a invatat din gresala de la prezidentiale si nu a mai iesit in fata sa zica tampenii. Alegerile nu au mai devenit “virale” si aia a fost. Au pastrat o liniste si o monotonie ca sa nu scoata oamenii din case si au reusit. Putem spune ca Iohannis a iesit presedinta datorita PSD-ului, el ne-a mobilizat, nu ne-am mobilizat noi, unii pe altii.

    Pentru toamna daca vrem sa schimba ceva trebuie mai mult decat Facebook, si trebuie sa avem pe cine sa promovam.

    In final se vede din avion intelegerea PNL – PSD pe tara http://andreicismaru.ro/traieste-marele-blat-national/
    Singurii care au pierdut sunt cetatenii, nici PNL nici PSD nu sunt prosti, doar ca noi ne-am uitat la un film prost si ne-a furat imaginea.

    Reply
    1. Revo Post author

      Eu am făcut destul lobby anti-Firea și offline. Cred totuși că nimeni nu se aștepta la o prezență atât de scăzută, de aici ni se trage.

      Chestia cu blatul PNL – PSD mi se pare amuzantă. Sunt două partide mari și late în țară. Dacă nu iese unul, iese celălalt, așa a fost mereu. Este evident că au învățat să conviețuiască pentru a-și urmări interesul comun de a fura, dar nu prea ai cum să tragi concluzii doar de pe baza acelei hărți. În București Firea are oricum scor mai mare decât Nicușor+Predoiu. Eu mai aștept să văd ce fac liderii PNL ca să-mi dau seama dacă a fost prostie curată sau blat.

  2. Marius Cucu

    Chestia e in felul urmator. In fiecare oras sunt cativa afaceristi care-si acopera investitiile si ajuta un partid sau altul.
    In functie de unii sau altii, isi joaca si ei cartea. Obtin un contract, obtin o chiftea. Ca o ard cu PSD, ca o ard cu PNL sau cu USB, USR tot aia e. La un moment dat tot acolo se va ajunge, la contractele obtinute de baietii destepti.

    Reply
  3. Mihai

    Imi fac mea culpa. Am lasat votul pentru a doua parte a zilei, mai ales ca trebuia sa ajung din provincie pentru asta si nu am ajuns. Sotia mea oricum nu vroia sa voteze pentru ca “alegerile sunt fraudate si nu conteaza ce votam noi”, iar socrii mei au votat amandoi Firea pentru ca se uita toata ziua la Antena 3 si nici cu amenintari nu am reusit sa ii conving. Deci din 4 persoane 2 au votat cu Firea si doi au dormit in bocanci. O sa am cosmaruri patru ani…

    Reply
    1. Revo Post author

      Eh, lasă că tu ai circumstanțe atenuante. Una e să vrei să votezi și să nu mai ajungi, alta este să nu vrei din principiu. Sunt mulți care stau la 5 minute de secția de votare și nu s-au obosit. Apropo de socrii tăi, si ai mei îmi povesteau că niște bătrânei de altfel foarte de treabă și cu principii ok s-au transformat în adevărate fiare când le-a spus tata că PSD-ul este corupt. Şi ei erau amatori de Antena 3. Nu știu cum funcționează doctrina asta atât de puternică 🙁

  4. Costi

    Nu doar bucureștenii, toți românii sunt prosti, dacă te uiți în câte localități a câștigat PSD-ul. E foarte trist ce se întâmplă.

    Reply
  5. nicu

    De ce sa nu fi castigat si toate primariile de sector? N-ai vazut ce candidati au fost? Practic in afara de S1 nu a fost nici un fel de concurenta. Si aici nu ma refer la spamat cu pliante ori afise, ci la candidati credibili.

    Despre sefii PNL nu stiu daca e vorba de prostie sau non-combatul lor e calculat. Si nu stiu cum de stau ei in fruntea partidului de atita vreme, cu ce s-au remarcat? Gorghiu din cite imi aminesc a fost pusa acolo de Iohannis iar Blaga a pierdut orice competitie in care a fost implicat (iti amintesti ca Oprescu a fost ales prima data primar multumita non-combatului contracandidatului sau, Blaga?) Daca mai pui la socoteala si lunga lor traditie de aliante si colaborari cu PSD-ul, credibilitatea ajunge la zero.

    Pe ND pare sa il fi luat valul, acum viseaza la alegerile parlamentare, desi discursul lui pina acum a fost anti-politicieni si s-a ferit sa ia orice pozitie hotarita in probleme politice importante (vezi discutia: e de dreapta sau de stinga?). Va trebui sa ia niste pozitii si sa isi rupa sustinatorii. Ca sa nu mai vorbim ca va trebui sa devina politician, adica exact ce a combatut.

    Concertul nu cred ca a avut importanta, ziua e lunga si cine vroia putea sa isi rupa 5-10 minute pentru asta, imi imaginez ca nu multi sint ca mine, sa faca mai mult de 1 ora pe drum pina la sectia de votare.

    In privinta alegerilor din toamna, nu e de bine. Acum s-a pus in functie masinaria care va duce oamenii la sectiile de votare. Daca nu se intimpla ceva zguduitor, urmatorul guvern il face PSD fara a avea nevoie de nici o alianta.

    Reply
    1. Revo Post author

      Am ascultat acum declarațiile PNL-iștilor. M-am convins, a fost blat.

    2. nicu

      hmmm… ma uit si eu acum la rezultatele de la consiliile judetene, care sint cel mai aproape de ce o sa fie la parlamentare:
      PSD: 37,52%
      PNL: 32,16%
      ALDE: 5,94%
      UDMR: 5,80%
      PMP: 4,13%
      daca e asa e scor bun pentru ei

  6. Mihai

    Principala problema este de fapt votul intr-un singur scrutin. Partid mare de stanga este PSD-ul si este arhicunoscut. Este normal sa obtina mai multe voturi decat partidele de dreapta individuale. In turul doi ar fi fost Nicusor impotriva firii si sigur castiga.
    Nu sunt in tema, nu stiu cine a ales ca votul sa fie intr-un singur tur (nu imi aduc aminte de vreun referendum), dar stia de comoditatea romanilor care se activeaza doar in cazuri extreme.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: