Am tot cumpărat tot felul de mici gadgeturi și electronice de la Lidl de când mă știu, dar acum a fost prima dată când unul dintre ele a trebuit dus la garanție.
Este vorba despre un aspirator SilverCrest, care a fost senzațional cât a funcționat, dar care apoi s-a decis să-și ia cam des pauze de muncă. Mai precis nu mai pornea decât dacă-l zgâlțâiam serios. De unde am tras concluzia că probabil că-i vorba despre un contact imperfect undeva între baterie și comutator. M-aș fi apucat să-l șurubăresc… dar hei… era în garanție.
În fine, l-am luat anul trecut pe 12 noiembrie, așa că voiam să știu care va fi soarta lui înainte de Black Friday, ca să cumpăr altul în caz că va fi declarat defunct. Așa că l-am pus în sacoșă și m-am dus la Lidl.
Am vorbit cu paznicul, i-am zis că am un aspirator pentru garanție, iar acesta mi-a zis să stau la coadă la casa 3. M-am așezat la coadă la casa 3. Am așteptat la coadă la casa 3. Cam mult. Nici nu mai știam cum este să stai la coadă la casă de când au băgat casele acelea self service. Am ajuns al doamna casieră și… surpriză: “nu nu nu, nu la mine, aveți acolo un număr de telefon, trebuie să sunați la numărul de telefon să vorbiți…”
Pe bune?! Am stat la coadă 15 minute ca să aflu că trebuie să sun la un număr de telefon?! Ok… Sun. Doamna de la telefon îmi cere numărul de pe bon, magazin, casa, ora și toate cele, îmi cere adresa și îmi spune că un curier va veni să ridice de acasă produsul.
WTF?! Sunt deja în magazin. Nu pot să-l las în magazin?
Aparent nu. Așa că m-am întors cu coada aspiratorul între picioare acasă, așteptând să mă sune curierul.
Chestia asta se întâmpla sâmbătă.
Luni de dimineață mă sună de la service. “Bună ziua, sunt x de la service-ul y, în legătură cu aspiratorul de la Lidl. Să-l împachetați pe cel vechi, să-l puneți într-o cutie doar pe el, nu avem nevoie de bon, puteți păstra și încărcătorul. Va veni un curier să-l ia și veți primi un aspirator nou.”
Și aia a fost. Miercuri a venit un băiat de la Econt, a luat aspiratorul stricat și mi-a pus în brațe o cutie cu un aspirator nou.
Drept urmare acum am un aspirator nou și două încărcătoare. Ceea ce mă bucură, pentru că aspiratorul acesta mi se pare excelent. Am dat 120 lei în noiembrie 2023 pe el și cu cei 12V ai săi face o treabă excelentă. La eMAG cele de 12 V pornesc de pe la 300 lei. Dacă-l mai găsiți pe la ei, vi-l recomand cu clăldură.
În concluzie, trei observații:
- Dacă aveți un produs cumpărat de la Lidl care s-a stricat nu vă duceți direct la ei, ci sunați la 0800 896 622 (mai multe detalii aici) ;
- E bine să ai aplicația Lidl Plus. Eu o aveam și acolo am găsit bonul digital. Dacă nu aș fi avut aplicația, îmi luam adio de la aspirator, că bonul fizic nu îl mai aveam;
- Din fericire n-a fost nevoie nici de cutia aspiratorului sau alte accesorii, că și cutia s-a dus între timp într-un loc mai mult.
Tnx, Lidl!
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Am avut si eu o autofiletanta 3 in 1 de la Lidl la care mi s-a stricat mandrina. Eu am ales sa le deschid ticket pe site unde am atasat bon, poze, descriere samd. Am primit dupa mail in care mi s-a cerut poza cu bon si detalii :)) Am raspuns si la mail si dupa la fel ca si la tine, a venit un curier care mi-a adus o mandrina noua si a si preluat piesa defecta, deci GG in cele din urma Lidl, dar mai au de lucrat la comunicare 🙂