Samsung Galaxy S7 Edge are o problemă care mă scoate din sărite. De fapt, nici nu știu dacă este problemă sau cineva de la Samsung a decis că așa este mai bine pentru utilizator. Povestea se manifestă în două moduri:
În primul caz, să presupunem că văd mai multe poze în galerie și mă opresc asupra uneia de acum trei luni, pe care o măresc. După ce o măresc, ies din galerie apăsând butonul central. Următoarea dată când voi intra în galerie, în loc să văd albumele sau thumbnail-urile cu pozele recente, telefonul îmi arată acea poză fullscreen în modul portret. Iar chestia asta este enervantă, pentru că dacă sunt într-o discuție serioasă și vreau să demonstrez ceva cu o poză, pot ajunge să arăt celeilalte persoane cine știe ce dubioșenie din galerie. “Stai să-ți arăt pe grafic la ce mă refer. Ah scuze, asta este o poză cu ce am mâncat aseară…”
Al doilea caz este cel în care fac o fotografie cu camera, o accesez din interfața acesteia, apoi închid camera, tot din butonul central. Data viitoare când voi accesa aplicația de cameră, îmi va arăta acea fotografie pe care am văzut-o ultima dată. La fel, se poate întâmpla să ratez o scenă pentru că trebuie să mai apăs un “back”, sau să arăt celor din jur mai mult decât vreau.
Am crezut că este un bug, dar tocmai ce am primit update de soft și nu a dispărut. Și nu am găsit nici pe internet alți oameni care să se plângă. Oare sunt singurul deranjat de chestia asta sau sunt singurul care pățește așa ceva?
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
În momentul în care apeși butonul de ‘Home’, aplicațiile (chit că e Gallery sau oricare altă) întră în modul de ‘pause’. Ecosistemul Android e gândit în așa fel.
Vezi cazul următor: Te uiți la o poză, îți da cineva sms, îi trimiți înapoi, te întorci la galerie (cu gândul să reiei de unde ai rămas) și aplicația îți afișează thumbnails de la început. Not so fun then 🙂 .
Notă: Este același comportament dacă accesezi aplicația din meniu sau din history.
Uneori, atunci când telefonul rămâne fără memorie, va închide o parte din aplicații, astfel încât atunci când tu o deschizi după 3 zile să zicem, ea se va reinițializa.
Înainte am avut Galaxy S6, și acolo butonul central nu funcționa așa. Pentru situația descrisă de tine cu SMS-ul ar trebui folosit butonul History.
🙂 Îți zic din postura de Android apps developer. Da, există un parametru pe care îl poți pune la o aplicație (de către developer) pentru comportament diferit dacă o accesezi din history sau din meniu.
Tocmai am verificat pe S6 și app-ul de Gallery are același comportament indiferent de unde o accesezi. Bine… probabil au trecut câteva iterații bune de când ai avut S6 însă probabil doar ‘ți se părea’, la modul că se întâmpla ce am specificat mai sus. Telefonul închidea aplicația din pricina necesității de memorie pentru alte aplicații și când o deschideai se reinițializa.
That’s just sad. Aș putea să jur că versiunea de galerie pe care o foloseam pe S6 nu făcea așa, pentru că știu că atunci când am trecut la S7 Edge am zis “Hey, chestia asta este enervantă!”. Mi se pare contraintuitiv să fii nevoit să ții minte că trebuie să apeși pe butonul de back înainte să ieși din galerie. Oh well … first world problems…
Incearca Piktures. Mi se pare mult mai ok decat orice alta aplicatie pentru imagini.
Dar nu folosesti Google Photos? …Ai automatic backup, photo editor si daca vrei sa gasesti pozele de la mare de acum cativa ani in care apare o maimuta trebuie doar sa faci search.
Este cumva mai bine integrat Gallery in OS-ul de la Samsung?
Am și Google Photos. Și da, mi se pare mai bine integrată aplicația “Gallery” de la Samsung decât Google Photos.