Când am fost la Cluj, am zburat pentru prima dată cu un ATR 42-500 de la Tarom. Cei care zboară frecvent pe curse interne, le cunosc deja. Sunt niște avioane de mici dimensiuni, cu o capacitate maximă de 50 de locuri.
Ideea este că din cauza dimensiunilor mici și a faptului că au elice, toți cei care au zburat cu ele îmi spuneau că sunt zgomotoase și că nu ai același sentiment de siguranță ca într-un Boeing sau un Airbus. Ca să fiu sincer, nu-i nimic de speriat. Ce-i drept, am zburat și pe cer senin, însă nu mi se pare cu mult mai zgomotos decât un avion mare sau cu ceva mai prejos la siguranță. Nu “tremura tabla pe el”, așa cum am mai auzit. Cel mai înfricoșător moment a fost după zbor, când am citit că este construit de italieni în cooperare cu francezi.
În concluzie, dacă frica de ATR v-a împiedicat vreodată să rezervați un bilet pentru Cluj, nu ar trebui să se întâmple asta. Parcă nu l-aș recomanda într-adevăr pentru prima călătorie a unei persoane cu frică de zbor, dar îl prefer oricând în locul unui drum cu mașina până la Cluj. Ba chiar am avut mai mult loc la picioare decât în unele Airbus-uri, unde bănuiesc că trebuia să mi le rabatez de la genunchi și să mi le pun cumva după ceafă ca să nu îmi amorțească.
Și dacă tot suntem la capitolul zboruri, la întoarcere am venit cu recenta achiziție a Tarom-ului, un Boeing 737-800 (Alexandru Ioan Cuza), care, evident, încă nu avea prizele USB funcționale. De fapt, nimic din sistemul de infotainment nu era funcțional.
Urmează un zbor cu un Airbus A321 către Roma, un Boeing 737-900 și un Airbus A330-300 cu scaunele poziționate un pic mai ciudat. Cred că am devenit dependent de zboruri și călătorii.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.