Primele păreri despre Revolut

By | May 15, 2018

După ce am citit la toți prietenii din online despre cardul Revolut, am decis să-mi fac și eu unul. Astăzi a sosit, așa că m-am gândit că nu strică să scriu primele mele păreri despre Revolut.

Ce este Revolut?

Este în primul rând o aplicație de smartphone, unde îți poți crea gratis un cont în euro cu IBAN*, căruia poți să-i atașezi (sau nu) un card. Este foarte util pentru plăți în valută, mai bun decât schimbul bancar, pentru că transferurile se fac la cursul de schimb interbancar. Așa arată pachetul în care l-am primit:

De ce mi-am făcut cont?

Eu am decis să îmi fac cont pentru că urmează să călătorim prin câteva țări care nu au trecut la moneda euro. Sper ca acest card să mă scape de stresul schimbului valutar și să fiu mai câștigat dacă plătesc cu el în loc de cardul ING. Pe lângă asta, îl voi folosi de acum încolo să plătesc când cumpăr de pe site-uri din afara țării.

Cum funcționează Revolut?

A durat mai mult până să-mi fac contul pentru că voiam să aflu mai întâi cum face Revolut profit dacă deschiderea contului este gratis, nu au taxă de administrare și nici comision per tranzacții. M-am convins care-i modelul lor de afacere, că nu-i nimic dubios la mijloc, așa că mi-am comandat cardul Standard.

Pentru conturile gratis există două limitări. Nu poți extrage lunar mai mult de 800 de lei de la ATM-uri (după asta este un comision de 2%) și nu poți face tranzacții de mai mult de 20.000 lei (comision 0.5% după). Dacă vrei să treci de aceste sume poți trece la varianta Premium, care costă 30 lei pe lună și vine cu mai multe avantaje: limită mai mare de extragere de la ATM, tranzacții nelimitate, card MasterCard contactless personalizabil (cel standard este VISA).

Deci din asta trăiește Revolut. Din acele comisioane, în caz că te încăpățânezi să depășești limitele de la cardul Standard și din abonamentele lunare Premium. Pe lângă asta, mai vând și diverse servicii adiționale: asigurare de călătorie, asigurarea telefonului șamd.

În concluzie

Dacă faceți multe plăți sau transferuri în valută, vă recomand Revolut. Trebuie să alimentezi inițial cu 50 de lei, sumă din care se scade 27 de lei, emiterea și livrarea cardului. Posibil să primiți gratis cardul dacă folosiți acest link pentru crearea contului. Apropo, cardul s-a livrat într-o săptămână. În rest, asta-i tot. Mai departe alimentezi cu bani doar când vrei tu.

*UPDATE: Acel IBAN nu este al tău, ci este unul comun, pentru utilizatorii Revolut. Dacă vrei să transferi bani în contul tău prin ordin de plată, transferi în acel IBAN, folosind referința ta unică. În aplicație scrie că IBAN-urile individuale se vor lansa în curând.


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

50 comentarii la “Primele păreri despre Revolut

  1. Vlaicu Cristian-Giovani

    Am un credit in euro. Crezi ca acest card mi-ar fi de folos pentru a scapa de grija cumpararii lunar a XXX euro si de ai depune in contul curent al creditului?

    Reply
    1. Revo Post author

      Cred că da. Îl alimentezi cu lei și apoi schimbi în euro, pe care îi transferi în contul curent al creditului.

  2. Razvan R

    Eu am ramas fascinat de faptul ca arata variatia cursului live. Aveam efectiv impreisa ca as putea sa ma imbogatesc din speculatii 🙂

    Reply
  3. Vladus

    Salut Marius,
    1. Nu schimba interbancar in weekend, cursul este foarte sus “preventiv”.
    2. Din variatia cursului chiar poti face specula, la sune foarte mari sa si castigi ceva. Daca nu cumva te blocheaza la un moment dat.
    3. Pentru urmatoare calatorie, iti sugerez sa ai din cursul sapt in fiecare moneda schimbati, si mare grija cand platesti cu el. Sa platesti in moneda locala.

    Reply
    1. Sergiu

      1. Adevarata aia cu cursul “sus” din weekend.
      La punctul 3, cum ai putea plati altfel decat in moneda locala la comerciant, cand esti intr-o tara non-EURO ?

  4. The Gadgetist

    L-am folosit cu succes in Cehia. Rata de schimb era foarte aproape de cursul BNR. Am scos bani de la ATM fara probleme.Pentru a beneficia de cursul Revolut, atunci cand faci plata trebuie sa ai grija sa le spui sa faca in moneda locala nu in GBP.

    Imi place si ca este foarte usor sa trimiti bani unui prieten care are si el Revolut in cazul in care te-a imprumutat la un restaurant sa zicem. Toate transferurile se realizeaza aproape instant.

    Reply
  5. razorsbk

    Eu folosesc Revolut de cateva luni si sunt multumit de el. In special in afara la plati in valuta. Desi am cont free limita o am de 60.000 pe an, dar am vazut si 20.000 cum zici tu.

    @Marius: vezi ca form-ul pentru comentarii are un comportament ciudat cand scrii. Eu folosesc Swiftkey cu autocorrent, si cand auto corecteaza sau dau space nu pune cuvantul corectat sau spatiu ci pune prima litera a cuvantului. Tind sa cred ca problema e pe blogul tau. Incearca sa reproduci si vezi daca ti se intampla. E frustrant sa vrei sa scrii un comentariu si sa nu poti.

    Reply
    1. Revo Post author

      Merci de feedback. Am instalat și eu Swiftkey și am testat, nu am putut să reproduc eroarea. Ce telefon/OS/web browser folosești?

  6. Maria

    L-am folosit si in SUA fara probleme.

    Atentie, dupa cum s-a mai spus: cursul valutar in week-end e mai mare – tot merita dupa parerea mea.

    Daca ai si Crypto, nu poti plati cu ele, e doar un portofel virtual si nu poti importa Crypto din alta parte.

    Pentru cine e curios, este necesara verificarea identitatii cu un pasaport/ carte de identitate si cu un selfie.

    Reply
  7. Daniel

    Salut, Marius,
    Limita de 20.000,00 lei pentru tranzactii (dupa care se percepe comision de 0,5%) este lunara sau anuala?
    Multumesc,
    Daniel

    Reply
  8. karoly kiss

    Eu am cont premium cum pot sa trec inapoi pe cont free

    Reply
    1. Emil

      Astepti sa treaca un an. Din cate imi aduc aminte, o data facut cont premium, esti cu el pe cap un an intreg, desi daca contactezi suportul lor sigur rezolvi ceva.

  9. Claudiu

    Salutare tuturor,
    Daca vreau sa cumpar ceva de pe net si fac plata prin Revolut, iar vanzatorul nu-mi mai trimite produsul, cui ma pot adresa?! La PayPal si chiar si la banca as fi mai protejat sau si la Revolut pot deschide un caz/refuz la plata?!
    Multumesc pentru lamuriri.
    Claudiu

    Reply
    1. Sergiu

      Am dat de aceasta situatie recent cu niste bilete luate de pe FlyHacks.ro. Suportul lor e foarte aglomerat, iti scrie asta din moment ce intri la Help in aplicatie. Te baga prima oara cu un chat-bot care intelege destul de bine ce ceri. Trebuie sa scrii “live agent” ca sa te asigneze unui agent de call center insa sunt foarte aglomerati cu cereri si iti zice ca in maxim 24 ore cineva iti va raspunde, poate prea tarziu sa sa se mai poata face ceva cu privire la tranzactia pe care ai fi vrut sa o anulezi.
      Acolo e de lucru, parerea mea.

    2. Revo Post author

      @Sergiu, să ne spui și nouă cum se rezolvă până la urmă, că sunt curios.

    3. Bobo

      Salut. Am descoperit si eu de curand Revolut, si am facut chiar si cumparaturi din on-line China. Aceeasi temere am avut o si eu, in cazul in care nu imi ajunge produsul. Inca nu mi a sosit, dar n au trecut decat 7 din cele 30 de zile de asteptare. 🙂 DAR : tocmai din teama asta, am incercat sa atasez cardul Revolut la PayPal. Numai ca imi venea mesajul ca PP nu accepta. Am dat click pe “continua” sau ceva de genul…, de vreo 4-5 ori, pana PP a acceptat, dar a vrut sa verifice daca totul e ok, mi a luat 1$ pe care mi l a returnat dupa verificare in 2-3 zile. Si asa am platit in China cu Revolut prin Paypal, dar am ales cursul REVOLUT ! Mie imi arata acelasi cur ca la BNR. Acum astept sa vina produsul, desi totul pare sa mearga normal.

  10. Crisitian

    Salut !
    Cum procedezi daca ai sume in 3 valute diferite : Euro, usd si inca o moneda. Cum setez sa fac plata in Euro in UE si in USD daca ajung in SUA ?

    Reply
    1. Revo Post author

      Ar trebui să știe el. Dacă nu, ceri mereu în “local currency”. Mie mi-a trimis cineva niște euro și mi-a creat el automat cont de euro.

  11. Bobo

    Salut. Am o intrebare. Daca vreau sa mi iau si cardul fizic, trebuie sa am acelasi nume ca pe cardul virtual? In sensul asta : pe cardul virtual am scris Ion Ion , in loc de Ion Ionel ( exemplu) . Stiu ca nu ai cum sa mai schimbi numele. Pe cardul fizic, ca sa nu am probleme vreodata, la plata unui hotel si sa ma identific si cu CI de exemplu, ar trebui sa am numele de pe CI -ion Ionel? Si cun ramane? Pe cel virtual ramane cum am apucat sa l fac prima oara si pe cel fizic pot sa l fac cu numele intreg ? Sper ca m am facut inteles 🙂 . Multumesc

    Reply
  12. Andi

    Salut. Am un credit la ING, in euro. Salariul imi intra tot la ING, dar in lei. Daca platesc rata lunara, pierd mult la schimbul valutar. Am retinut ca Revolut m-ar putea ajuta, dar nu am inteles exact cum. Deci:
    1. Cum fac sa pun leii in Revolut? Fac undeva o plata in lei din contul ING? Unde anume?
    2. Cum platesc rata in euro apoi? Fac plata din Revolut in contul ING de euro?
    Multumesc.

    Reply
    1. Gabriel

      Faci pop-up in revolut (incarci contul de revolut cu lei).
      Apoi faci in contul de revolut tranzactia din lei in euro (vei avea si lei si euro pe cont).
      Apoi faci transfer din revolut catre ING folosind iban-ul de euro.
      PS: asa imi platesc si eu rata (euro la BT)

    2. Ovidiu

      @ Gabriel, vav de operatiunea descrisa de tine de plata a ratei… zi-mi te rog daca ai incercat si prin transferwise. ideea e ca incerc sa aflu care din cele 2 servicii e mai avantajos pentru o astfel de operatiune.

      Multumesc

  13. eBogdan

    Doua intrebari, 1. Daca transfer bani din ING in Revolut, in cat timp se efectueaza tranzactia, adica in cat timp vad banii in Revolut. 2. Daca transfer din Paypal in Revolut, la fel, in cat timp se face transferul ?

    Reply
    1. Revo Post author

      Dacă faci top-up din ING în Revolut, banii vin instant. Din Paypal nu am transferat până acum în Revolut, deci nu știu cât durează.

  14. eBogdan

    Si daca transfer din Revolut in ING, in cat timp ajung banii in ING si cam care ar fi comisionul (in cazul in care stii)

    Reply
    1. Revo Post author

      Am transferat niște bani pe 23 august și au ajuns a doua zi, deși interfața mă anunța că ar trebui să ajungă pe 29 august.

    1. Revo Post author

      Fără comision, dacă suma nu nepășește suma maximă de 20.000 de lei, care este limita pentru contul gratuit.

  15. Florina

    Daca il comand ( am o oferta de pe booking prin care pot comanda gratuit cardul) si nu il folosesc o perioada indelungata, se percep ceva taxe?

    Reply
  16. Andrei

    Salut !

    Voi merge in Germania in decembrie 5 zile, are rost sa-mi fac revolut ?

    Mari cumparaturi nu voi face, o sapca, ceva mancare, cafea . . .

    Are rost sa-mi fac Revolut ?

    Am cont la raiffaisen bank si pachetul zero simplu,

    Reply
  17. Adrian

    Salut,

    Eu nu inteleg asta cu “sa platesti in local currency”. Te intreaba vreun POS in ce valuta sa efectuezi tranzactia? De cate ori am platit cu cardul meu de la banca nu am intalnit asa ceva? Ce este diferit aici? Nu cumva e o chestie legata de location, din telefonul pe care ai aplicatia? Adica… daca el te localizeaza ca fiind in Cehia, nu ar trebui sa iti faca automat paritatea leu-coroana, la cursul Revolut? La fel si la retragere cash de la ATM-uri de afara.

    Precizez ca am solicitat un card fizic de la ei.

    Multumesc,
    Adrian

    Reply
    1. Adrian

      M-am interesat intre timp si raspund tot eu la ce am intrebat 🙂 – inteleg ca unele ATM-uri intreaba daca vrei sa faci plata in local currency (in engleza). Lucrul asta nu e asa des intalnit la noi in tara. Pe langa asta, ideal este sa iti faci tu schimbul in aplicatie in valuta pe care stii ca o vei folosi in tara in care mergi. In felul acesta esti acoperit de extracomisionul din week-end si sarbatorile legale din UK. Trebuie sa tii cont si de diferenta de fus. Dar chiar si daca ai banii schimbati in coroane (de ex daca mergi in Cehia), tot trebuie sa alegi plata in local currency,

    1. Revo Post author

      Nu. Singurul motiv pentru care aș fi trecut ar fi fost acces-ul în longe-uri de aeroport. Dar pentru asta avem deja un BT Flying Blue.

  18. Alina

    Buna care este comisionul lunar pentru acest card , si care sunt taxele la tranzactii.

    Reply
  19. Avram Marius daniel

    Revolt este niște hoți ,mi-au blocat 9000 de RON de 7 luni ,și nu vrea să-mi dea bani inapoi,acum o luna ma contactat săi dau iban nume și Swift ,dar banii nu mii iau dat inapoi,pe deasupra lăsat și chatu deschis o operatoare ANNA, nici nu-i mai pot contacta, asa ca mare atenție cu ei,sunt vicleni și hoți mari,și ca mine sunt in lume Zecii de mii de cetățeni , atâta am vrut sa va zic despre revolut,și sper sa posteze acest mesaj.

    Reply
    1. Daniela Munteanu

      Asa este si eu am blocati 200GBP , pe revolut, mi-au cerut detalii de la expeditor ptr aceasta suma si nu numai…am trimis dovezi , am trimis de unde orovin banii , am trimis tit, dar cu toate astea refiza să-mi ridice restrictia , sper sa returneze banii la expeditor , nu sa si-i însușeasca …. nu recomand revolut( cunosc si alte persoane , care nu și-au mai vazut banii din cont).

  20. Iacome

    La revolut la un câștig de 221ron ți se oprește 42% comision de conversie cripto moneda în fiat. Cu toate ca pe sit apar doar comisioane de 2.5% sau 1.5%. Asa ca nu visați la câștiguri prea mari, mai bine gândiți va ca muncești și riști banii tai pentru Revolut.

    Reply
    1. Revo Post author

      Ce monedă ai schimbat? Eu am schimbat niște BTC în lei și a fost ok.

  21. Mircea

    Banca Revolut aplica comisioane incorecte la retragere de la ATM
    Aveti mai jos chat-ul cu agentul Revolut

    07-09-2021 | 08:37:45 Mircea
    Hi Rita Today I withdrew 800 ron from ATM and i was
    charged 16 ron. I knew that I had the right to withdraw 800
    ron/month without fee. Please advice.
    07-09-2021 | 08:37:46 Rita
    Was the fee charged by Revolut or by ATM provider?
    07-09-2021 | 08:39:49 Mircea
    Yes
    07-09-2021 | 08:39:49 Rita
    A live agent will be with you in roughly 7 mins.
    07-09-2021 | 08:39:50 Rita
    Are there any further details you could share to help our
    live agents speed up your case? If you have a particular
    issue, please explain it step-by-step. We would also
    appreciate any screenshot – the more details we have, the
    faster we can help you!
    07-09-2021 | 08:52:37 Carl
    Hi there! My name is Carl, and I’m here to help you today!
    Please allow me a moment to check your case.
    07-09-2021 | 09:05:01 Carl
    I am so sorry that you had to wait so long, as I can see the
    fees were charged by us, unfortunately You can take out
    from the ATM up to 200 GBP/200 EUR (in your base
    currency) for free per rolling month. After that amount,
    there is going to be a fee of 2%. Overall you cannot take out
    more than 3000 GBP in 24 hours. Good news is that there is
    no limit on how much you can pay with the card. You can
    find when your rolling month starts and ends > open
    Revolut app > tap on the circle in the left corner with your
    initials or picture > scroll down > limits > and there you
    should find all the information that you will need. Also, I
    want to give you a good tip! If the ATM asks you to convert
    money, always say “no” in order to get the best possible
    exchange rate. You might want to check this article for
    more info on our blog.
    07-09-2021 | 09:14:57 Mircea
    How can i get the 16 ron back?
    07-09-2021 | 09:20:18 Carl
    As much as I would love to help you, unfortunately there is
    no way to get the back the fees.
    07-09-2021 | 09:54:34 Carl
    I have not heard any news from you for a while, but I will
    leave the chat open for some time, so you can get back to
    us.
    07-09-2021 | 10:11:56 Mircea
    The amount is not large, but how is it possible as the bank
    violates its own rules and there is no mechanism to correct
    the mistakes?
    07-09-2021 | 10:14:29 Carl
    I am so sorry that this happened to you, unfortunately
    there is nothing we can do.

    Reply
  22. Bogdan

    Nu recomand nimănui. Daca ai vreo problema nu te bagă nimeni in seama. am avut probleme cu transferul unei sume de câteva sute de euro si am stat o săptămâna ca sa-mi recuperez banii. Uitati-va pe site-urile de afara cu rewiuri despre utilizatorii au pierdut banii. Plus ca ci-ul nostru ajunge la ei. Ce fac ei mai departe cu el . El trebuie distrus la inchidere de cont. Cand i-am intrebat daca iti trimit un document in care ma asigura ca documentul meu de identitate se v-a distruge nici nu mai mi-au raspuns pe chat. Foarte foarte neseriosi. Din punctul meu de vedere sunt niste scameri cu multe rewiuri scrise pe bani. Eu am inchis contul

    Reply

Spune-ți și tu părerea: