Prima mașină electrică 100% produsă în România va fi Ford E-Tourneo Courier. Astfel, pe lângă prima mașină hibridă produsă în România, Ford bifează și prima mașină electrică produsă 100% în România.
Însă în ciuda numelui, Ford spune că nu trebuie văzută ca o mașină orientată exclusiv pentru transportul de bunuri în sistem de curier. Este o mașină multi-purpose, cu cinci locuri și elemente inspirate de la SUV-uri. Așadar, va fi o mașină potrivită și pentru o familie mai numeroasă, sau pentru cei care doresc să rabateze locurile din spate (care apropo, se rabatează 60-40) și să transporte biciclete pentru o drumeție sau alte obiecte voluminoase. Ford spune că E-Tourneo courier oferă cu 44% mai mult spațiu în portbagaj decât modelul care tocmai iese din producție. Ba chiar mai mult de atât, E-Tourneo are și un frunk de 44 de litri.
La interior mașina are instrumentarul de bord digital și un display de 12″ pentru infotainment, conectat la SYNC 4. Așa cum este de așteptat, se poate conecta smartphone-ul prin Android Auto sau Apple CarPlay, iar mașina are și un pad pentru încărcare wireless.
Ford E-Tourneo electric va mai avea un mare avantaj pentru clienți. Și anume update-uri over the air, care vor îmbunătăți experiența posesorilor odată cu trecerea timpului.
Motorul electric va dezvolta 100 kW (136 cai putere) și va oferi funcția de “one pedal driving”. Încărcarea se va face pe AC la 11 kW sau DC la 100kW. Ford spune că o încărcare pe AC ar trebui să dureze aproape 6 ore, iar o încărcare DC de la 10 la 80% va dura sub 35 minute. Bineînțeles, Ford va oferi acces și la propria rețea de încărcare, denumită BlueOval.
Ford E-Tourneo Courier va fi produs la Craiova și va putea fi comandat în a doua partea a anului 2024. Deocamdată din această vară va putea fi comandată versiunea pe benzină, cu motorul EcoBoost de 1 litru și 125CP.
E-Tourneo Courier este una dintre cele 10 mașini electrice pe care Ford spune că le va scoate pe piață până în 2024. Dintre ele, trei modele electrice vor fi produse la Craiova. Conform planului Ford, până în 2024 ar trebui să apară și Ford Puma Electric.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.