Philips a pus umărul la prima rețea independentă de măsurare a nivelului poluării din aer, prin care 14 senzori de măsurare a calității aerului au fost instalați în București și unul în Ploiești. Sunt cei pe care îi puteți vedea pe harta Airly.
Acum am primit un mail de la Philips care spune că împreună cu Airly au pornit o campanie de strângere de fonduri pentru a extinde rețeaua de monitorizare a calității aerului. Philips speră ca prin intermediul donației să strângă bani pentru încă 400 de senzori amplasați prin toată țara, iar la fiecare senzor instalat din donație, ei vor instala un al doilea. În același timp, cei care vor dona vor primi un voucher de reducere pentru un purificator Philips. Site-ul campaniei, care se numește #RomâniaRespiră, este aici.
Salut ideea de campanie a celor de la Philips, care pare să fie un win-win, și pentru ei, și pentru români. Doar că ce trebuie să reținem de aici este că montarea unui simplu senzor nu ne va îmbunătăți viața. Odată cu senzorii ar trebui să vină și presiunile la adresa municipalităților pentru a lua măsuri pentru diminuarea poluării. Altfel doar vom ști cu mai multă precizie cât de poluat este aerul și atât.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Sa vina la Radauti
Mi se pare că poți vota unde să se amplaseze.
La Radauti, de fapt in apropierea orasului sunt amplasate fabricile Egger care polueaza(si polueaza mult).
Nu cred ca Philips ar reusi sa monteze senzori de calitate ptr a presiunile ar fi mari. Radautenii nu trebuie sa stie cat de mult polueaza Eggerul.
Din ce stiu au mai fost tentative de a monta senzori, dar au esuat din varii “motive”.
N-ar avea cine ce să le facă. Senzorul se poate monta în curtea cuiva care poate oferi alimentare la 220V. Dacă e bine ascuns, și să vrea să facă cineva ceva, că n-ar ști unde este.