Cum se comportă Samsung Note20 5G după 2 ani de folosire (și da, folosesc și S Pen!)

By | July 26, 2022

Au trecut doi ani de când folosesc Note20 5G și mă gândeam zilele trecute că sunt în continuare foarte mulțumit de el. Sigur, sunt mișto noile modele din seria Galaxy S22. Îmi plac și fold-urile (tocmai ce urmează să se lanseze Fold 4), dar Samsung Note20 5G este în continuare un smartphone foarte bun. Am fost la un pas să iau un S22 Ultra dar am zis să mă mai gândesc și a trecut momentul. Mă tot chinui să găsesc motive să-l schimb, dar cred că aștept Galaxy S23 🙂

Și am folosit Note-ul de i-au sărit capacele. Spuneam în momentul lansării că mă bucur că are spatele din plastic și nu din sticlă. Doi ani mai târziu, mă bucur și mai mult având în vedere de câte ori l-am scăpat. Primul lucru pe care l-am făcut, înainte să-l scot din cutie, a fost să-i comand o husă, cred că de la GSMnet. I-am luat-o chiar pe cea originală, transparentă, care acum s-a cam îngălbenit și arată cam urât. Însă prefer să arate așa decât să-i înlocuiesc display-ul.

Două lovituri mai tari mi le aduc aminte. La un moment dat l-am pus în baie peste un tricou care era pe coșul de rufe. M-am grăbit și am tras repede de tricou, care a proiectat telefonul flipuindu-se în sus vreo juma de metru, iar apoi a căzut pe gresie. La cât de spectaculos a căzut, din toată scena asta mai lipseau confeti sau artificiile la final. Mie mi-a încetinit pulsul și timpul s-a dilatat până am ajuns să pun mâna pe el și să constat că-i ok. Era chiar în prima lună de folosire.

A doua întâmplare mai dură a fost pe stradă. Eram la un semafor și așteptam să se facă verde, să traversez. Liniște, nu mă grăbeam nicăieri. Era genul de după-amiază înceată. Am vrut să scot telefonul din buzunar, l-am lovit de cealaltă mână (da, mi-am dat cu dreapta-n stânga) și a căzut pe asfalt. Mai întâi într-un colț, apoi cu fața în jos. Din nou, credeam că s-a produs big bang-ul și s-au spart toate galaxiile. Eram oarecum resemnat gândindu-mă că o să-mi cumpăr un S22 Ultra. Dar l-am ridicat de jos și în afară de o julitură în unul din colțurile husei, telefonul n-avea nimic.

Deci dacă vreți să nu faceți infarct, vă recomand să vă luați din start husă. Am auzit atâtea drame cu display-uri sparte încât pur și simplu eu nu concep telefonul fără husă. Acesta este secretul prin care eu n-am schimbat niciodată un display la niciunul din zecile de smartphone-uri care mi-au trecut prin mâna. Dacă ești pe Samsung, caută aici telefonul tau Samsung și găsești apoi toate accesoriile care se potrivesc direct cu el. Huse, încărcătoare, căști, cabluri, you name it.

În rest, mă uitam acum în galerie și dacă managerul de fișiere nu mă minte, din 2020 și până acum am făcut aproximativ 50.000 de fotografii. Asta înseamnă o medie de 2000 de fotografii pe lună. Sau vreo 66 de fotografii pe zi. Când am făcut calculul ăsta am zis … “bă, n-are cum!”. Apoi m-am uitat la ziua de ieri. 67 de fotografii. Se pare că de fapt fac în medie vreo 15-20 de fotografii pe zi, dar sunt zile în care fac și 150-200 și care înclină balanța spre media de 66 pe zi. Plus filmări, pe care le fac pe toate 4K. Pentru că am monitor și TV 4K și mi se pare că se văd senzațional pe ele.

S Pen-ul mi se pare în continuare senzațional. L-am folosit de multe ori pe post de declanșator pentru camera foto. De cele mai multe ori când vreau să fac un selfie și vreau să întind mâna atât de mult încât nu mai am precizie să apăs pe butonul de “shoot”. Țin S Pen-ul în mâna cealaltă și declanșez cu el. Îl mai folosesc și să desenez pe Story-urile de pe Instagram, să semnez diverse contracte și să mai fac schițe.

Aveam de gând să mă plâng de baterie, că nu-i punctul lui forte, dar având în vedere cât de mare este display-ul, faptul că fac aproximativ 66 de fotografii pe zi și că am 184 de aplicații instalate, cred că nu ar trebui să mă plâng.

Cred că trebuie să mai șterg din fotografii și filmări, că am ocupat deja 221 GB din cei 256 GB. În rest, nu știu ce aș putea să vreau în plus. Poate focalizare un pic mai rapidă și o cameră 3x mai bună. Și asta pentru că am testat Samsung S22 și m-am răsfățat, că altfel n-aș fi simțit nevoia.


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Un comentariu la “Cum se comportă Samsung Note20 5G după 2 ani de folosire (și da, folosesc și S Pen!)

  1. Tomescu Marin

    Exact aceiași poveste. Și culmea ați scris acest articol chiar acum când am terminat contractul cu…. si au implementat un sistem de baybak Zilele aceste îmi cumpăr un s22 ultra cu baybak sau fără. Reînnoire abonament. Sigur s22 ultra este mai performant. Nu cu mult dar…. am sa revin cu plângeri sau bucurii la alegerea făcută.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: