Panasonic GH6 s-a lansat în România

By | March 23, 2022

Panasonic GH6 este o cameră cu accent mai mult pe video, în format Micro Four Thirds. E genul de cameră pe care ți-o cumperi dacă faci bani din videografie și dacă depășești zona de videografie și ai o ușoară înclinație spre cinematografie. A venit cu un ușor delay după GH5 Mark II și deși la exterior este destul de similară, la interior sunt multe lucruri schimbate. GH6 filmează 10-bit 4:2:0 4K la 120fps, 10-bit 4:2:2 4K la 60fps și 10-bit 5.7K at 60fps și știe și până la 300 cadre pe secundă pentru slow motion. O altă noutate este înregistrarea audio pe 4 canale (2x Stereo).

Are display de 3″ rabatabil, cu touch screen, senzor nou de 25.2 megapixeli și un nou procesor de imagine (Venus Engine), care-ți permite să tragi 14fps cu autofocusul locked. În momentul de față este senzorul cu cea mai mare rezoluție de pe o cameră MFT. Are cooler intern pentru a-i permite să filmeze pe perioade mai lungi și stabilizare pe 5 axe. Panasonic GH6 este prima cameră din seria Lumix MFT care permite filmarea în V-Log și spațiu de culoare V-Gamut. Chestia asta le permite celor care o folosesc să filmeze imagini cu culori cât mai plate, păstrând toate informațiile de culoare din imagine, ceea ce ajută foarte mult la dynamic range în post-producție.

Prețul recomandat este de 10.899 lei numai pentru body sau de la 13.899 lei pentru un kit care include un obiectiv de 12-60 mm F2.8-4. Panasonic are și o campanie de Early Bird, inclusiv în România. Clienții care achiziționează o cameră LUMIX GH6 înainte de 30 aprilie 2022 pot primi GRATUIT un card Lexar® Professional CFexpres Type B GOLD Series de 128 GB și +1 an de extindere a garanției. Mai multe detalii găsiți aici.


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: