Mi se pare că Opel a jucat-o întotdeauna ultra-conservator cu design-ul. Parcă nu avea o direcție asumată. A fost întotdeauna cea mai ieftină mașină nemțească și atât, fără să se străduiască să ofere și un alt diferențiator. Iar asta mi se pare că le-a măcinat încet încet cota de piață. Opel era o mașină cinstită, pe care ți-o cumpărai din rațiuni economie, nu neapărat pentru design. Nu visai la un Opel.
Până la Opel Astra 2022.
Mașina asta este un pur și simplu din alt univers față de celelalte Opel-uri. Aș caracteriza design-ul printr-un singur cuvânt: tupeu. Să iei cea mai conservatoare mașină din gamă și s-o transformi în muscle car, asta înseamnă să ai tupeu. Serios, dacă-i pui o sigla Chevrolet zici că-i Camaro.
Stellantis are tupeu, iar asta se vede. Îmi place foarte mult cum au revitalizat Peugeot iar acum pare că s-au apucat de treabă la Opel.
Nici la interior nu-i rău. Volanul e la fel de meh ca până acum, dar măcar au renunțat la culoarea portocalie peste tot. Nu că galbenul acela ar fi o alegere excelentă, dar probabil că îl poți schimba din opțiunile sistemului de infotainment. În rest, mai puține butoane, dar bine că măcar n-au pus butoane capacitive (*cough*, Seat).
Bine, nu știu nimic despre motoarele din grupul Stellantis. Văd că au toată gama. Benzină de 1.2l în variante de 110 și 130 CP, diesel de 1.5 litri și 130 CP, un PHEV dintr-o combinație de 1.6 litri și un motor electric care dezvoltă 180 (sau 225 CP în curând). Iar din 2023 vine și varianta full electrică.
Prețul mi se pare un pic măricel pentru o mașină care încearcă să-și recâștige iubirea vechilor clienți. Cu un preț de pornire de 19.500 euro, este cu doar 50 de euro mai ieftină decât Golf-ul cu motor de 1 litru și cu 1000 de euro mai scump decât un Ford Focus. În realitate sunt convins că Opel va mai veni cu niște reduceri ulterior.
Not bad Opel! Not bad at all.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Opel a fost cumparat de Peugeot acum cativa ani.
Da, GM a vandut Opel/Vauxhall catre grupul PSA Peugeot Citroen. Ironic, in continuare se regasesc piese GM pe Opel-urile noi.
De fapt ce spuneți voi este doar jumătate de poveste. Opel a fost cumpărată de Groupe PSA (Peugeot Citroen) în 2017, care apoi s-a unit cu Fiat Chrysler în 2019 și care din 2020 face parte din Stellantis.
E superba!
Nu vi se pare ca a crescut enorm prețul unei variante de baza a unui automobil ? 19500 in cazul asta mi se pare f mult. E totuși o Astra, chiar dacă re-gândită/desenata..