FashionUp! este unul dintre cele mai mari magazine de fashion din țară. Am și eu cont acolo și am dat câteva comenzi. Zilele trecute am primit prin poștă de la ei … o ofertă turistică?
Chestia asta e dubioasă din mai multe privințe:
- a venit prin poștă;
- pe site-ul FashionUp! nu apare nimic legat de ofertă;
- excursia pare practic pe gratis
Este vorba despre un circuit în Turcia, prin Premio Travel, pentru care nu se plătesc decât taxele de aeroport și servicii. În total, 590 lei de persoană, din ce înțeleg din pliant. Banii ăștia nu acoperă nici măcar motorina. Nu mai zic de costurile pentru cazare. Plus că în pliant se menționează de atât de multe ori “companie aeriană de prestigiu” încât mă aștept ca locurile pentru pasageri să fie la cală 🙂
Iar eu nu am cumpărat de atât de multe ori de la ei încât să merit o excursie “gratis”. Per total, oferta nu pare fezabilă. Sau îmi scapă mie ceva?
UPDATE: Am primit un mail de la Fashion Up! Se pare că oferta este reală, iar pagina promoției este aici. Ideea este că dacă vrei să mergi singur trebuie să plătește o taxă suplimentară. Dacă vrei să mergi însoțit, cealaltă persoană oricum va trebui să plătească. Per total, oricum ai face, costurile se compară cu cele ale unei vacanțe normale. Un truc ieftin.
Mai multe detalii aici.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Am primit exact aceasta brosura identica la cutia postala acum vreo 2 luni, dar nu din partea Fashion Up… ci din partea… Carrefour Express, fostul Billa. Ma gandeam ca au datele mele de contact pentru ca aveam inainte card de-ala de puncte / fidelitate la Billa. Intradevar… super ciudat.
Un search pe Google mai tarziu si am elucidat misterul: https://www.bzi.ro/credea-ca-este-cel-mai-norocos-om-este-incredibil-ce-teapa-a-luat-un-iesean-la-praktiker-429149. Pe scurt, pentru tine e gratuit, dar trebuie sa vii cu inca cineva, si pentru acel alt cineva nu mai e gratuit :))
Acum încep să mă întreb cine este Premio Travel, de are acces la atât de multe baze de date.