Ofertă de retenție de la Vodafone (2024)

By | November 13, 2024

Eu am trei abonamente la Vodafone care nu prea mai erau ok ca raport între beneficii și preț. Unul dintre ele era un Red 15 care la 50 de lei îmi oferea internet nelimitat național, 600 minute internaționale, 15 GB trafic de date în roaming. Celelalte două sunt Red 12.

De fapt inițial aveam trei abonamente de 10 euro pe care plăteam câte 7 euro. Apoi Vodafone a decis ca acele abonamente să nu mai existe și să mă treacă pe un Red 12 și două Red 10. Apoi Vodafone a decis unilateral să-mi crească prețul per abonament cu 1 €. Iar apoi tot Vodafone a decis de la sine putere să-mi facă upgrade unilateral la Red 15 și Red 12. Înțelegeți unde bat?

Nu-i neapărat o chestie de costuri, ci mai degrabă o chestie de… nu-mi plac soluțiile sub-optime atunci când știu că se poate mai mult mai ieftin sau mai bine.

Am făcut cerere de portare către abonamentul Orange Smart de 5,5€ pe lună, care în opinia mea este suficient pentru ce am eu nevoie:

  • Nelimitat 5G+
  • 5,96 GB în roaming SEE
  • 300 de minute internaționale

Bineînțeles că odată ce s-a înregistrat cererea de portare la Orange mi-au făcut și cei de la Vodafone o ofertă de retenție despre care am sentimente amestecate. Oferta de la Vodafone este următoarea:

Deci practic ar fi:

  • Nelimitat 5G;
  • 3.25 GB în roaming SEE;
  • minute internaționale nelimitate
  • fără perioadă contractuală

Cei 3.25GB în roaming sunt cam la limită, însă judecând după cât de mult am călătorit în afara țării în anii post-pandemie, mai că ar fi de ajuns. Plus că pentru încă 2 euro (deci un total de 5 euro pe lună), Vodafone ar crește această cifră la 5 GB și atunci ar fi ok. Oricum, pot să mai adaug pe parcurs. De fapt ce mă atrage cel mai mult la această ofertă este lipsa perioadei contractuale de 2 ani.

Spuneam însă că am sentimente amestecate. Pe de-o parte sunt pe Vodafone de când era Connex și această ofertă este bunicică.

Pe de altă parte, nu era mai ușor să mă sune Vodafone și să-mi zică: “Să trăiți, nu vreți să faceți o prelungire pe 2 ani și să vă oferim o reducere de x la sută la costul abonamentelor timp de x luni?” Ceva în genul a ceea ce face Digi periodic.

Ce a rezolvat crescându-mi gradual prețurile și forțând nota? A rezolvat că m-a activat și acum se chinuie să mă țină client pentru ca în final să plătesc mai puțin de jumătate din costul abonamentelor pe care le plăteam înainte.

De ce trebuie să negociem acum de pe poziții de forță? “Why can’t we be friends?, cum s-ar spune?

D-asta zic că nu știu ce să fac…

Voi ce ziceți?


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

17 comentarii la “Ofertă de retenție de la Vodafone (2024)

  1. Alin

    Fix pentru acelasi lucru m am portat la orange. Smart 15, redus cu 50% pe toata perioada contractuala. Plus ca semnalul de la Orange e mai bun la metrou

    Reply
    1. Revo Post author

      Ești prima persoană care spune că Orange are semnal mai bun la metrou. Vreo alte 2-3 mi-au spus exact invers.

    2. Alin

      Eu merg zilnic, de vreo 10ani, militari-pipera. Am avut vodafone, pana anul trecut, cand am trecut la Orange. Acelasi telefon Samsung s23, la mine merge mai bine pe Orange.

  2. Pompiliu-Ion Popescu

    Mie imi expirase prin august contractul pe care il aveam la Vodafone si au incercat la un moment dat sa ma sune, dar nu am putut sa vorbesc eu. Saptamana trecuta, am facut cerere in aplicatie sa ma contacteze cineva.

    Cand m-au sunat, mi-au facut oferta cu Red 13 (600 minute internationale, 4.88GB in Roaming, Nelimitat 5G si Nelimitat minute nationale) la 4.5 euro si Red 11 la 4 euro pentru alt numar, ca nu era nevoie de roaming. De asemenea, cand a fost faza cu scumpirile, doar am contactat call center-ul, am zis “modificare contract” sa ma bage mai repede la operator si am zis ca refuz scumpirea si am ramas cu acelasi pret.

    Ei se asteapta ca lumea sa nu reactioneze si sa accepte.

    Reply
  3. Dif

    si eu am fost client Vodafone de pe vremea Connex pana acum multi ani cand au scos din program un abonament de la inceputurile lor. Ideea e ca tot asa m-au forțat si pe mine. Mi-au spus ca renunta la acel abonament dar se rugau de clienti sa ceara ei trecerea la un abonament mai scump dar si cu beneficii mai mici. In aceeasi perioada intrau pe piata in forta cei de la Digi cu preturi ridicole fata de Vodafone. Rezultatul? Am plecat la Digi. Si pe mine m-a sunat Vodafone cu o oferta destul de bunicica dar pentru modul cum am fost tratat le-am spus pas.

    Reply
  4. Mandea Saracu'

    Modificarile unilaterale de pret au fost obraznice. Tocmai de aia trebuie plezniti acolo unde doare mai tare.

    Reply
  5. Andrei I

    Si eu m-am saturat de Vodafone, doar ca de acu vreo 10 ani cred si am trecut la Orange tocmai ca sa le arate acolo la catastif ca au mai pierdut un client.

    Reply
  6. Dacian

    Asa stie Vodafone sa isi fidelizeze clientii.
    Are vechime la noi? Are. Hai sa ii marim putin cate putin abonamentul, ca daca a stat atatai ani, al nostru e. Poate nici nu se prinde prostul ca i-am marit cu 1 euro abonamentul.

    Si apoi ne miram cand auzim zvonuri care spun ca Vodafone ar vrea sa iasa de pe piata romaneasca.

    Reply
  7. alunelu

    “Fără perioadă contractuală” funcționează în ambele sensuri. Am primit și eu o ofertă de nerefuzat în 27 septembrie 2022 – 2 euro pe lună pentru fiecare din cele 3 numere ale mele (și primele 3 luni gratuite). În aprilie 2023 a fost ultima factură de 31 de lei. În mai era 64,49, în iunie era 71,89.
    Client Yoxo multumit din august 2023.

    Reply
    1. Revo Post author

      Știu, am luat în calcul asta. Estimare mea este că peste maxim 6 luni vor vrea să-mi schimbe iar prețul. Caz în care —> Portare.
      Oricum, încă n-am luat decizia. Posibil portare chiar de pe acum.

  8. Stef

    Eu am trecut la Orange dupa peste 10 ani la Vodafone si este mult mai bine.

    Reply
  9. Sorin

    Portare clar. Dupa vreo 15 ani de Vodafone m-am saturat sa stau sa ma rog de o oferta decenta la fiecare 2 ani. M-am portat la Orange, care au fost incompententi din start, in sensul in care am comandat de BF o anume oferta de abonament si ei mi-au activat altceva, cu mai putine beneficii pe mai multi bani. Mi-a luat vreo 3 luni de telefoane si emailuri ca sa obtin ceva aproape de oferta lor initiala.
    Acum sunt pe yoxo (tot orange), am trecut si printr-o schimbare de abonament, deocamdata n-au fost probleme. Dar avantajul e ca nu am perioada contractuala si la primul fault ma pot muta instant.

    Reply
  10. Ariel

    E simplu, ca la un job corporatist: dacă ai decis deja sa pleci înseamnă că decizia e deja luată. Oricât ar vrea ulterior sa te întoarcă șeful cu o oferta de nerefuzat, prin faptul ca te-a ținut l
    “la cutie” atâta vreme până ai inițiat tu o mișcare denota “toxicitatea” relației.

    Sau poate vrei materiale drept inspirație pt blog.

    Reply
  11. Răzvan

    La portarea la Orange mai primesti:
    Acces în Orange TV Go
    50% reducere pe viata la Max
    Cea mai buna viteaza 5G+

    Reply

Spune-ți și tu părerea: