Oferta de retenție de anul acesta de la Vodafone

By | December 8, 2014

În martie sau aprilie am fost la un milimetru distanță de a renunța la abonament pentru oferta de la cartelă. Am uitat să scriu despre ce ofertă mi-au făcut atunci și foarte rău am făcut. M-am decis să o fac acum pentru că încă sunt oameni care în momentul de față încheie abonamente pentru care plătesc dublu și nu primesc nici pe jumătate beneficiile pe care le am eu.

În primul rând, ce înseamnă o ofertă de retenție?

Oferta de retenție este o ofertă care nu este publică și de care nu poți beneficia ca și cum ai încheia oricare alt abonament, în magazin. Este acea ofertă pe care operatorul de la telefon o poate face în încercarea de a te menține în continuare abonat. Nu este ceva specific Vodafone, se practică și la Orange și la Telekom.

Cum ajungi să afli de oferta de retenție?

Prima dată am beneficiat de ea acum 3 ani, când am sunat tot cu gândul de a face trecerea la cartelă. După 50 de minute de negociere, fata cu care vorbeam mi-a făcut o oferta de aici.

Anul acesta a fost diferit. După ceva peripeții, primul operator cu care am discutat mi-a făcut o ofertă mai proastă sau cel mult egală cu cea prepay. Nu ne-am înțeles, așa că am finalizat prin înregistrarea cererii de reziliere a abonamentului. A doua zi m-a sunat un tip care se vedea că este mai abil în discuție, avea un vocabular mai dezvoltat și știa să puncteze elementele cheie. De unde trag concluzia că avea training serios în direcția asta.

Doar o teorie de-a mea: Posibil ca ofertele de retenție să se facă acum în două valuri: cel inițial – care conține o ofertă neinteresantă – și valul II, care conține o ofertă bună pentru clienții care chiar nu pot fi înduplecați.

Ce beneficii am

  • Voce + SMS național nelimitat
  • 1.25 GB internet mobil
  • plătesc 12€ cu tot cu TVA
  • Obligația contractuală a fost de 6 luni – acum sunt liber de contract

Beneficiile sunt echivalentele unui abonament RED 20, așa și este denumit abonamentul meu pe factură. Doar că plătesc 12€.

Sfaturi

Nu negociați prelungirea abonamentului dacă nu sunteți informat cu privire la ofertele curente de pe piață, inclusiv cele la cartelă sau la ceilalți operatori. Portarea se face foarte ușor acum. Există șansa să vi se facă o ofertă mai proastă decât cea pe care o aveți deja. Oricum, după ce ați primit oferta, nu dați răspunsul pe loc. Cereți un răgaz de 1-2 zile pentru a vă gândi.

Vă recomand ca în negociere să respingeți ofertele pentru achiziționarea unui terminal nou. Cu excepția telefoanelor pe care le comercializează în exclusivitate (care oricum sunt proaste), Vodafone oferă prețuri mai proaste pentru telefoanele la abonament, decât oferă eMAG fără conectare. În plus, un telefon achiziționat la abonament însemnă obligatoriu o perioadă contractuală de 2 ani.

Nu negocia foarte mult în sus. Din ce am văzut, operatorii Vodafone sunt instruiți să facă orice numai să nu scadă sub costul actual al abonamentului. Așadar, dacă ai ajuns deja la un abonament de 20€, la următoarea negociere vor vrea să crească prețul. Încearcă să obții mai multe beneficii pentru costul actual. Nu știu cum se poate reveni din nou la un cost de 5-6€ să spunem.


 

Aș fi mulțumit cu aceste beneficii dacă la anul ar îmbunătăți calitatea serviciilor și a rețelei. Dacă nu în privința operatorilor inflexibili, măcar în ceea ce privește semnalul. Hai Vodafone, măcar acoperire completă HSxPA. Se poate, ceilalți au reușit deja.


Discover more from revoblog.ro

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

18 comentarii la “Oferta de retenție de anul acesta de la Vodafone

  1. Carol

    Ok, deci se putea mai bine. Eu tocmai am trecut la nelimitat national, 2 GB de net si 500 min internationale cu 15 euro. Tot in urma unei convorbiri cu echipa lor de fidelizare. Sau poate ca fidelizarea e diferita de retentie. E drept ca eu nu vroiam sa renunt si sa upgradez abonamentul.

    Reply
    1. revo Post author

      E cam la fel. Tu plătești 3€ în plus dar ai 500 minute internaționale și 750 Mb în plus. Depinde și de obligația contractuală. Cred că echipa de fidelizare este aceeași cu cea de retenție.

  2. Vlad

    In 6 luni sa imi negociez si mie ceva similar :d stiu ca iti place sa te iei la tranta cu ei

    Reply
  3. Oana

    Fidelizare, 10€: nelimitat national, 2 GB net, 200 minute internationale. Happy happy joy joy!

    Reply
    1. Alix

      Eu am primit oferta asta la 7 euro, nelimitat nat, 200 min intl mobil/fix si parca 1GB net, acum am la 8 euro, nelimitat min/sms in retea, 1100 min (400 min nat/intl mobil, 500 min nat, 200 min intl mobil/fix…). Vreau sa negociez la oferta de 7 euro sa mai puna ceva minute intl, sau daca nu la asta de 8 euro pe care o am, sa mai puna cateva sute de minute nationale.

  4. razorsbk

    Eu am ramas pe cartela si este mai mult decat ok. Aveam Nelimitat9 ( nelimitat in retea si national, 1,5gb trafic, si 200 international cu 9 euro) iar acum am trecut la Nelimitat 12 care presupune fix aceleasi beneficii doar ca la 6 euro/luna (regula fiind sa platesti o data la 2 luni 12 euro).

    Reply
  5. Calin

    Eu acum 3 saptamani am primit o oferta de retentie: 5 euro /luna (TVA inclus) cu :nelimitat minute/sms Vodafone +Sms nationale nelimitat ,500 minute nationale/internat fix , 50 min nationale/internat mobil si 600 MB,cu prelungire pe un an
    Am acceptat iar ulterioar am cerut sa trec la cartela, iar azi am primit o alta oferta de la ei (dupa ce am cerut in myVodafone o optiune mai buna) :minute/sms nelimitat Vodafone, sms nationale nelimitat, 200 minute nationale /internat fix ( bonus 300 minute nationale/inter fix + bonus 50 minute nationale/intern mobil) 100 MB inclus abonament (bonusuri : optiune 400MB,optiune 300MB,optiune 200 MB),deci in total in afara de nelimitat Vodafone : 550 minute nationale/internat, 1GB (1000Mb) internet mobil, la pretul de 5 euro cu tva inclus (22,5 lei/luna), pe o perioada de 6 luni

    Reply
  6. Calin

    Pai e mai buna decat oferta de acum 3 saptamani si cu 400MB in plus, si perioada contractuala la jumate: 6 luni in loc de 1 an.

    Reply
  7. Calin

    La fel gandesc si eu: acum 3 ani in 2012 am prelungit pe 2 ani (pana in 2014) si am avut Mega 6 PLUS (minutele de Mega 8 la pret de Mega 6, cu 6 euro TVA inclus, si in loc sa platesc 26 lei pe luna plateam 16 cu ceva reducere care mi-a fost acordata).In 2014 cand a expirat prelungirea din 2012, m-a sunat o tipa cu o oferta mai buna la acelasi pret ,dar era pe 2 ani si nu se putea pe 1 an.Chestiile cu 2 ani nu imi plac mai ales ca nu am cumparat telefon de la ei, si am telefon la liber dual-sim cu Digi si Vodafone.
    De aceea am cerut sa trec la cartela dupa oferta de acum 3 saptamani, care era pe un an,ca nu-mi surade ideea sa fiu legat nici macar atat de o companie.Acum am zis hai ca 6 luni nu e mult, si rezist sa fiu legat atat. :-))
    Scuze daca te bat la cap cu postarile mele.

    Reply
    1. Revo Post author

      Stai liniștit, d-asta suntem aici, să discutăm 🙂

      De regulă ei mizează pe ideea de a-ți lua ochii cu un telefon. Dacă nu vrei telefon, e nasol de ei, că trebuie să scoată de undeva o ofertă bună.

  8. Calin

    Oricum Digi Mobil au cea mai buna oferta: 5 euro/luna (tva inclus) nelimitat minute national, si 3000 minute international pe fix si mobil + 5GB de net mobil.Plus ca la Digi Mobil daca depasesti traficul de net, iti scade viteza nu te trezesti cu cost suplimentar ca la Vodafone,Orange sau Telekom.Eu am abonamentul de 2 euro la Digi, si as fi trecut la nelimitat daca aveau si sms-uri nationale incluse.

    Reply
    1. Revo Post author

      Da, dar stau prost cu acoperirea. Şi nu-mi place să stau cu grijă că poate n-am semnal când ajung la destinație. Mai mult, n-au semnal bun nici în unele clădiri de birouri din sticlă. Aș fi grecut și eu la ei dacă n-ar fi fost problema asta.

  9. Calin

    Unde nu au ei semnal se trece pe roaming national pe Vodafone,fara cost suplimentar, dar eu am pastrat si numarul de Vodafone sa am in 2 retele diferite.
    Peste 6 luni,vad ce fac.
    La Digi dau 9 lei (2 euro cu tva) pe nelimitat minute si sms in retea si 200 minute nationale/internationale pe fix si mobil ( pe care nu prea le consum),iar daca depasesc 1 cent /minut (1,24 centi cu tva inclus).Gandeste-te ca la Vodafone in trecut era 14 centi minutul in retea daca depaseai, iar cel in alte retele 21 centi (daca as depasi cele 550 minute ,ceea ce nu e cazul,iar pana acum aveam 100 nationale).Deci gigantii astia straini au preturi foarte umflate, si ofertele de retentie care nu sunt publice, au aparut datorita ofertei Digi Mobil, si de multe ori se merita sa stai pe cartela reincarcabila decat cu un abonament nou.

    Reply
  10. Cristi

    Prezentul contract se încheie pe o perioadă minimă de 12 luni.
    Oferta a fost activata conform cererii sau acordului dumneavoastra, incepand de la data 07/02/2016
    (U3)(1Y)(SIMO) Abonament promotional Vodafone RED 10 fara telefon la 9.68 EUR/luna include: minute/SMS/MMS nationale nelimitate, 150 minute internationale in retele mobile, 6 GB trafic national pentru navigare pe internet de pe mobil, acces la aplicatiile de tip VoIP. Minutele nationale se pot consuma si pentru apeluri internationale in retele fixe

    Reply

Spune-ți și tu părerea: