Noi n-am mai ajuns la concertul Robbie Williams, pentru că avionul înapoi de la Roma a aterizat prea târziu. Dar am cedat invitațiile alor mei, care s-au întors de la concert foarte fericiți și energizați, în contradicție cu ce citeam eu pe Facebook. Până la ora asta probabil ați aflat cu toții că Marcel Avram și D&D East Entertainment au făcut-o lată cu organizarea concertului. Iată câteva detalii despre cine sunt oamenii din spatele show-ului.
Părerea mea este că Marcel Avram este partea corectă a ecuației. Născut în România în 1938 și acum stabilit prin Germania, el e omul de lângă vedete, cel care i-a adus în România pe Michael Jackson, Iron Maiden, Rammstein, Bon Jovi sau AC DC. Am citit biografia pe site-ul lui pentru că eram curios cum ajunge la un asemenea nivel un om născut în România. Este unul dintre cele mai mari nume în domeniu și faptul că organizează concerte și la noi este un bonus. Dar probabil că dacă le organiza așa de la început, era deja falimentar până acum, deci în ochii mei are oarecum circumstanțe atenunante.
Cu D&D East Entertainment stă altfel treaba. Umblă vorba că de firmă se ocupă iubita lui Marcel Avram, Denise Săndulescu, o tipă cu vreo 40 de ani mai tânără decât el. N-am de unde să știu dacă informația este corectă, pe site-ul lor nu scrie niciun detaliu despre companie, doar o adresă. De când îi știu eu am auzit constant lamentări despre ei.
Acum la concertul Robbie Williams au motivat că i-ar fi abandonat în ultimul moment firma de catering (fără să precizeze care firmă, ca să știm și noi) și că din cauza asta au fost atât de puține baruri. Serios? La un concert de asemenea anvergură ar fi trebuit să existe un backup la firma de catering și un backup la backup-ul firmei de catering. Presupun că și cei care asigurau WC-urile ecologice s-au retras, la fel și cei care asigurau accesul sau soluția de plăți. Probabil și bunul simț s-a retras în ultimul moment, lucru care i-a făcut să interzică totuși accesul cu apă deși știau că e caniculă și că n-au cum să asigure necesarul de apă.
Ieri au anulat evenimentul pe Facebook ca să nu mai primească atâtea plângeri. Bonus, iată cum au reacționat concurenții lor când au dat un rateu mult mai mic la un eveniment.
Soluția? Ideea este în felul următor. Nu este prima dată când D&D dă chix. Cu toate astea, n-am auzit pe nimeni să spună: “Bă, nu merg la concertul ăsta, că e organizat de D&D”. Toți se duc, știind unde se duc, și apoi se plâng. Fraților, pe viitor, vă uitați aici la ce concerte să nu vă duceți. Este atât de simplu. Ştiu că sunteți #fandemici ai tuturor trupelor aduse de ei, dar nu toate concertele lor sunt de talia celui cu RW. Uite, faceți un efort, organizați-vă și nu vă mai duceți la următorul.
Din toate concertele la care am fost eu am avut o singură experiență cu adevărat horror, la Turbohalle, care între timp s-a mai cizelat. În rest, noi am fost capabili să ne bucurăm de muzică și de spectacol, chiar dacă lucrurile nu erau așa roz în jurul nostru. Sunt convins că și la Robbie Williams ne-am fi distrat dar așa suntem noi, mai rezistenți, nu toți trebuie să fie ca noi. Ce a făcut D&D este într-adevăr de o imbecilitate cruntă și s-ar fi putut ajunge rapid la o catastrofă. Singura soluție este să-i penalizați acolo unde-i arde mai tare.
Discover more from revoblog.ro
Subscribe to get the latest posts sent to your email.